vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaLiberalii vrânceni susțin alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Liberalii vrânceni susțin alegerea primarilor în două tururi de scrutin

PNL Vrancea susține decizia Guvernului Orban de a organiza alegeri pentru primari în două tururi de scrutin. În ședința de joi, premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru proiectul de modificare a legii alegerilor locale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. ”Salut decizia Guvernului României de a-și angaja răspunderea privind alegerea primarilor în două tururi. Din cercetările sociologice, din verificările noastre și din discuțiile cu cetățenii ne-am dat seama că, pentru a pune în aplicare programul de guvernare, trebuie să avem o primă soluție. Aceasta este alegerea primarilor în două tururi. Alegerea primarilor în două tururi reprezintă un act de democrație, este vorba de legitimitatea celui ales”, a declarat, într-o conferință de presă, senatorul PNL Vrancea, Cătălin Toma. Liberalii consideră că atacurile PSD la adresa PNL, pe această temă, nu au niciun fel de justificare. ”Scrisorile conducerii PSD către organismele europene, prin care acuză PNL de atac la democrație, sunt penibile. Atac la democrație a făcut Guvernul PSD în 2014, prin adoptarea celebrei ordonanțe 55, care le-a permis primarilor să treacă de la un partid la altul, fără să-și piardă mandatul, chiar înainte de alegerile prezidențiale. Ordonanța 55 a fost valabilă 45 de zile, a fost declarată, ulterior, neconstituțională, dar efectele au rămas: primarii care au trecut, atunci, la PSD nu și-au pierdut mandatele”, a mai spus liderul liberal. ”Am decis în ședința de guvern de astăzi (n.r. ieri) să ne angajăm răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor din două tururi. PNL a susținut acest proiect și ne-am ținut de cuvânt în fața românilor. Curajul unui partid politic se va vedea la acest examen democratic, pentru că localitățile din România au nevoie de edili aleși cu majoritate de voturi. Cui îi este teamă de anticipate?”, a scris, pe Facebook, ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan.

Cât privește alegerea președinților de consilii județene, liberalii susțin că se va produce schimbarea legislativă în Parlament. Guvernul Dăncilă a adoptat o ordonanță, în vară, privind alegerea președinților consiliilor județene prin vot direct, într-un singur tur de scrutin. Acest act normativ fusese dat la solicitarea liderilor PSD din teritoriu. În Camera Deputaților există un proiect de respingere a ordonanței Cabinetului Dăncilă și revenirea la formula dinainte: președintele unui consiliu județean să fie ales dintre membrii aleși ai consiliului județean. Liberalii susțin că acest proiect va fi prioritar în luna februarie, la începutul sesiunii legislative, astfel încât să fie adoptat în timp util pentru aplicarea la alegerile locale din luna iunie.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu