vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietateLegea prevenirii, aplicată în cazul a peste 65.000 de contribuabili

Legea prevenirii, aplicată în cazul a peste 65.000 de contribuabili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele șase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili.
În perioada menționată, inspectorii antifraudă au emis 1.073 de avertismente din care, pentru 1.051 de avertismente au fost anexate și planuri de remediere. Dintre aceste avertismente, 941 au fost aplicate pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic.
 
Și în anul 2018, de la data intrării în vigoare a cadrului legislativ privind Legea prevenției, în perioada 05.02 – 31.12.2018, inspectorii antifraudă au verificat peste 47.500 de contribuabili și au aplicat 983 de sancțiuni contravenționale constând în avertisment, pentru 848 dintre acestea fiind anexate și planuri de remediere.
Jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru emitere de bonuri fiscale cu date eronate sau care nu conțineau toate datele reglementate de lege. 
Reamintim că Ministerul Finanțelor Publice a propus eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de cãtre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevãzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic de sub prevederile Legii prevenirii.
Mãsura este mai mult decât necesarã pentru că operatorii economici care încalcã obligația de dotare cu noile dispozitive nu mai au motive obiective pentru neconformare.
Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã au desfãșurat, o perioadã îndelungatã, numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotãrii agenților economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți.
 
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, desfaşoară activităţi de monitorizare şi control orientate tactic spre zone şi domenii economice în care se manifestă fenomene de evaziune fiscală, indisciplină financiară ori slabă conformare, în scopul creşterii conformării fiscale şi a combaterii evaziunii fiscale.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE ŞI MASS-MEDIA

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu