duminică, mai 12, 2024
spot_img
AcasăSocietateLaura Ștefan: Ucraina vrea să arate că merită încrederea europenilor. Proceduri transparente,...

Laura Ștefan: Ucraina vrea să arate că merită încrederea europenilor. Proceduri transparente, din buncăr, pentru prevenirea corupției

Laura Ștefan, experta în sfera statului de drept, unul dintre reprezentanții organizațiilor internaționale care au decis cine va ocupa postul de șef al Agenției Naționale de Prevenire a Corupției (NAPC) din Ucraina a explicat, într-un interviu pentru PRESShub, procesul de reforme instituționale prin care trec Ucraina și Republica Moldova, în această perioadă grea a războiului rusesc de agresiune, în aspirația lor de integrare europeană. Laura Ștefan (Expert Forum) a fost implicată și în reforma parchetului anticorupție din Republica Moldova.„Ucrainenii desfășoară proceduri transparente pentru ocuparea unor funcții înalte în stat din buncăr. A fost o experiență interesantă și te smerești în fața ei. Te uiți la cei care vin spre UE și este impresionant că fac aceste lucruri în contextul unui război. E o lecție despre cum să-ți duci viața, inclusiv instituțională, în condiții de viață grele”, a declarat Laura Ștefan.

Câți candidați au fost audiați în total?

Au fost 64 de candidați, iar procedura a durat patru luni. După prima etapă de verificare, au mai rămas 51. Următorii au trecută printr-o altă etapă de testare, iar în urma ei au mai rămas 24. Verificarea în privința integrității a avut la bază informațiile pe care candidații înșiși le-au transmis comisiei, informații pe care comisia le-a obținut de la ONG-uri și alte părți terțe, informații care există în registrele publice. Desigur, a fost dialogul cu candidații acolo unde erau chestiuni neclare. Iar apoi am avut interviuri publice transmise online, în care am ridicat acele întrebări care încă rămăseseră relevante. I-am verificat pe toți în privința competențelor profesionale. Apoi a fost un test psihologic. Apoi a fost un test pentru a fi verificată acuratețea informațiilor despre candidat.

Mai exact, programul respectiv poate identifica acele profile care nu sunt credibile, să spunem, situațiile în care încercăm să ne prezentăm mai frumoși decât suntem în realitate, în care încercăm să păcălim sistemul.

Povestim lucruri pozitive despre noi și încercând să punem deoparte lucrurile negative, programul poate să detecteze acest tip de comportament. Apoi candidații au trebuit să rezolve un caz juridic și un studiu de caz care privește problemele de etică. De asemenea, au trebuit să prezinte comisiei o viziune asupra mandatului lor.

În România nu cred că a existat o procedură atât de lungă și complexă vreodată.

În paralel, acești 24 de candidați au trecut printr-un vetting organizat de guvern. E un control pe care îl face guvernul pentru numirea în toate funcțiile înalte, tocmai pentru a nu se ajunge la situația în care există impedimente pentru anumiți candidați să fie numiți în aceste funcții. La finalul acestor proceduri, luând în considerare toate rezultatele și toate interviurile pe care le-am avut cu persoane relevante care ne puteau spune lucruri despre acești candidați, i-am invitat pe primii 10 la interviurile finale, iar după două runde de vot,  din primii 10 am ales câștigătorul. Noi am ales câștigătorul duminică seară și l-am anunțat public. Luni s-au făcut procedurile formale, iar marți persoana respectivă a fost numită în funcție.

Interviul complet îl puteți citi pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu