joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateLa Soveja ninge ca-n basme

La Soveja ninge ca-n basme

De vineri după amiază, în comuna Soveja s-a pornit o ninsoare care s-a așezat uniform peste sat, stratul de zăpadă depășind la această oră (21.30) cel puțin zece centimetri.Potrivit meteorologilor, ninsoarea va continua până după miezul nopții. De altfel, ninge la fel de frumos și pe Valea Râmnicului, la Dumitrești, Chiojdeni și Vintileasca.Până la ora 3 nopatea, vântul va prezenta intensificări temporare în zonele de munte, cu viteze la rafală ce vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Pe crestele înalte ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, rafalele vor mai atinge 90 km/h, spulberând puternic zăpada şi reducând semnificativ vizibilitatea.
În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie)şi pe parcursul zilei de sâmbătă, 3 decembrie, vântul va diminua semnificativ în intensitate, dar va mai avea unele intensificări în zona montană, mai ales pe crestele înalte, spulberând temporar zăpada.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu