joi, aprilie 25, 2024
AcasăFocsaniLa internatul și cantina unui liceu din Focșani, condiții ca la hotel...

La internatul și cantina unui liceu din Focșani, condiții ca la hotel și restaurant, cu bani europeni

De faptul că fondurile europene fac minuni atunci când sunt cheltuite cu folos s-au convins și conducătorii unei unități liceale din Focșani, cu profil textil, frecventată preponderent de fete, mai ales din mediul rural, obligate de situația financiară să locuiască la căminul liceului și să se hrănească la cantină. E vorba de Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” din Focșani, care în anul 2017 a pornit un proiect de 9,9 milioane lei cu fonduri europene pentru reabilitarea celor două facilități. Acum lucrările s-au finalizat, iar elevii beneficiază de condiții ca la hotel.

Practic, proiectul a fost gândit astfel încât să fie redus consumul de energie primară din cele două imobile propuse spre reabilitare, știute fiind pierderile imense de căldură, pe timp de iarnă, mai ales din internat. Scopul principal a fost să se asigure îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței elevilor, dar și personalului colegiului, în calitate de beneficiari direcți ai investiției. „S-a schimbat absolut tot ce înseamnă instalație termică, electrică, instalații sanitare, vitralii. În internat s-au restructurat spațiile, căminul are camere cu trei locuri acum, fiecare cameră are baie individuală. În cantină au fost refăcute toate spațiile, aceleași instalații pomenite au fost schimbate, s-au recompartimentat spațiile respectându-se normele în vigoare”, ne-a declarat Marilena Răvaș, directoarea Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” din Focșani. Practic, nici la internat, nici la cantină, nimic nu mai seamănă cu ce era înainte, două imobile în care nu s-au făcut decât investiții minime timp de 50 de ani.

Mai multe detalii despre acest proiect puteți citi în materialul publicat de PressHub.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu