miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEconomicKlaus Iohannis: ”Numai prin investiții vom putea relansa România”

Klaus Iohannis: ”Numai prin investiții vom putea relansa România”

Președintele Klaus Iohannis participă la evenimentul de prezentare a planului de relansare economică de peste 100 de miliarde de euro – ”Reclădim România – Planul naţional de investiţii şi de relansare economică”. Planul propus de Guvern vizează toate domeniile și are o aplicabilitate pe mai mulți ani. Iată ce a spus președintele Iohannis, la începutul evenimentului:

  • Un moment de importanță majoră pentru România de mâine.
  • Chiar dacă, în continuare, avem de gestionat provocările actualei crize sanitare, trebuie să pregătim instrumentele pentru a face posibilă dezvoltarea României. Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunități.
  • Pe fondul pandemiei, România s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani, care a scos la iveală lipsa cronică de preocupare a guvernelor anterioare. S-a reușit gestionarea unei situații foarte complicate, care a necesitat o continuă reajustare a măsurilor. Trebuie să ne adaptăm la noile condiții, să devenim mai competitivi.
  • Traversăm o criză mondială fără precedent, iar nevoile noastre trebuie să fie pe măsură.
  • A venit momentul ca toate măsurile economice să fie incluse într-un singur plan și să turăm motoarele pentru relansarea economică.
  • M-am implicat direct în găsirea celor mai bune măsuri de dezvoltare economică. Modelul economic al guvernărilor PSD, bazat exclusiv pe consum și fără viziune pe termen lung, a neglijat total așteptările românilor. Românii ar fi trebuit să beneficieze deja de infrastructură modernă de transport, de școli moderne, de acces la rețeaua de gaze. În schimb, România e pe ultimul loc din Uniunea Europeană la calitatea drumurilor și la jumătatea inferioară a clasamentului la eficiența transportului.
  • Este important să înțelegem că toate progresele acumulate acum, în criză, trebuie accelerate și duse mai departe. Avem o singură cale să ne dezvoltăm – investiții prin care să reclădim România din temelii. Numai prin investiții vom putea relansa România.
  • Lecțiile dure ale pandemiei ne-au arătat că e absolut obligatoriu să ne consolidăm securitatea sanitară, alimentară și energetică.
  • Guvernul m-a asigurat că în următorii ani vor fi gata lucrările de infrastructură aflate în derulare și vor fi începute altele.
  • Însă orice plan de investiții ambițios necesită finanțare pe măsură. Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină un pilon esențial al dezvoltării noastre. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de dezvoltare. Avem datoria ca în următorul exercițiu financiar european să fructificăm oportunitățile financiare, pentru a stimula creșterea economică și de a crea locuri de muncă.
  • Am toată încrederea că împreună ci românii vor depăși dificultățile actuale.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu