vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitateJYSK a deschis magazinul din Focșani și urmează o săptămână de reduceri...

JYSK a deschis magazinul din Focșani și urmează o săptămână de reduceri consistente

Cel de-al 29-lea magazin din România al retailerului danez de mobilă și decorațiuni, JYSK România, a fost
JYSK_Focsani_7deschis azi la Focșani. Locuitorii orașului au venit în număr mare la inaugurarea magazinului de pe Calea Moldovei nr. 32, situat în centrul comercial Focșani Mall, lângă Brico Depot.
Clienții au fost întâmpinați cu foarte multe surprize, dar și prețuri reduse chiar și cu 75%, iar primii 150 de norocoși care au făcut cumpărături de minim 50 de lei s-au ales cu un cadou frumos, o pernă cu umplutură naturală. De altfel, potrivit reprezentanților magazinului, reducerile se vor JYSK_Focsani_6aplica timp de o săptămână.

“Suntem încântaţi că oraşul Focşani are, în
sfârşit, un magazin JYSK! Locuitorii de aici îşi doreau demult să aibă acces la produsele comercializate de companie. Acum, iată, ofertele permanente şi gama variată de produse pentru casă marca JYSK sunt la dispoziţia locuitorilor, chiar la ei în oraş”
, a declarat Cristina Motfolea, director de magazin JYSK Focşani.
JYSK este unul dintre cei mai importanţi retaileri de saltele, plăpumi, mobilă şiJYSK_Focsani_5 decoraţiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,8 miliarde de euro. Grupul desfăşoară operaţiuni în 41 de ţări, are peste 2300 de magazine, majoritatea în Europa, şi numără peste 19.000 de angajaţi.
Deţinut de omul de afaceri danez Lars Larsen, JYSK Group a împlinit 36 de ani, primul magazin fiind inaugurat pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în oraşul Aarhus, al doilea cel mai mare din ţară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de graniţele ţării odată cu deschiderea unui magazin în Germania.
Retailerul danez de mobilă şi decoraţiuni interioare comercializează o gamă largă de produse pentru casă, JYSK_Focsani_3de bună calitate şi la un preţ redus. Cu misiunea de a avea o ofertă excelentă pentru fiecare, magazinele JYSK oferă tot ce este necesar pentru casă, de la saltele, plăpumi, mobilă sau lenjerii de pat, până la feţe de masă sau şerveţele.
JYSK a intrat pe piaţa din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Reţeaua numără în prezent 29 magazine, în Bucureşti şi în cele mai importante oraşe din ţară.

JYSK_Focsani_8 JYSK_Focsani_4  JYSK_Focsani_2

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu