Ionuț Filimon, exclus din PNL. Își va pierde și mandatul de consilier local

0
204
După mai multe ședințe tensionate, Consiliul Local Executiv al PNL Focșani, sub coordonarea președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma (care deține și funcția de președinte interimar al organizației municipale), a hotărât excluderea din partid a lui Ionuț Filimon, ales consilier local municipal la scrutinul din 5 iunie. Așa cum se știe, decizia de excludere are la bază problemele de ordin penal pe care Filimon le-a avut în trecut. De asemenea, în ultimele săptămâni, acesta ar fi proferat o serie de acuzații și amenințări la adresa unor colegi de partid, inclusiv a președintelui organizației județene. Hotărârea de excludere a lui Ionuț Filimon din PNL a fost luată în ședința CLEx al PNL Focșani de astăzi cu votul a 38 de membri. Nouă peneliști au votat împotriva excluderii. De notat că Filimon nu a vrut să participe la această ședință deși era membru în conducerea organizației municipale.”Consiliul Local Executiv al PNL Focșani a avut 2 puncte pe ordinea de zi a ședinței de astăzi: analiza situației după alegerile locale din 5 iunie și propunerea de sancționare prin excludere a lui Ionuț Filimon ca urmare a activității sale care a adus prejudicii partidului. Decizia de excludere s-a luat cu majoritate de voturi, 38 la 9. Și Biroul Permanent Local al PNL Focșani a votat această hotărâre. Urmează ca decizia de astăzi să fie discutată și aprobată în Biroul Permanent Județean al PNL Vrancea”, ne-a declarat Cătălin Toma.
PNL va cere și încetarea mandatului de consilier local al lui Filimon și înlocuirea acestuia cu următorul supleant de pe lista PNL Focșani. De asemenea, fostul candidat al PNL la postul de primar al municipiului Focșani, Ion Ștefan, își anunțase colegii de partid că vrea să renunțe la mandatul de consilier local, locul său urmând a fi luat de un alt supleant de pe lista de candidați PNL pentru Consiliul Local Focșani. Este posibil ca acesta, însă, să se râzgândească. De altfel, Ion Ștefan a fost cel mai înverșunat critic la adresa președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma.
Tanase-Filimon-010716