marți, aprilie 23, 2024
AcasăActualitateCFR, amendată pentru lăsarea în paragină a monumentului istoric Gara Odobești

CFR, amendată pentru lăsarea în paragină a monumentului istoric Gara Odobești

Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a sancționat contravențional cu suma de 8.000 lei SNCFR – CF Galați, proprietarul Monumentului Istoric Gara Odobești, cod LMI VN-II-m-B-06530.

Sancțiunea a fost dată în temeiul atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în data de 15 iulie 2016, ca urmare a stării de degradare în care se află monumentul situat în orașul Odobești.

În luna aprilie, Direcția de Cultură a dispus mai multe măsuri care vizau stoparea degradării monumentului istoric Gara Odobești, reabilitarea și punerea în valoare a acestuia.

„În urma verificărilor efectuate în luna aprilie 2016, starea generală de conservare a monumentului istoric a fost calificată drept REA, din următoarele considerente:

– degradarea și distrugerea parțială a elementelor arhitecturale exterioare;

– accesul masiv al apei din precipitații în interiorul clădirii datorită lipsei sau degradării unor elemente de închidere (sala centrală, subsolul imobilului etc.);

– deteriorarea și lipsa unor elemente ale sistemului pluvial (jgheaburi și burlane);

– degradarea fațadelor și tencuielii interioare cu prezența igrasiei și mucegaiului;

– multiple fisuri și crăpături în zidăria interioară;

– neutilizarea parțială a clădirii și lipsa intervențiilor minime de întreținere;

– securizarea insuficientă a clădirii.

gara odobesti 1Cu ocazia verificărilor din luna aprilie 2016, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a aplicat proprietarului sancțiunea contravențională a avertismentului, impunând totodată, ca în termen de maximum 30 de zile, luarea următoarelor măsuri necesare stopării degradării, reabilitării și punerii în valoare a monumentului istoric:

– toaletarea vegetației limitrofe și/sau îndepărtarea acesteia, acolo unde afectează acoperișul sau zidăria clădirii;

– identificarea geamurilor lipsă și completarea acestora;

– împiedicarea pătrunderii apei din precipitații în subsolul clădirii;

– securizarea clădirii prin împiedicarea accesului persoanelor neautorizate în interiorul monumentului istoric și asigurarea pazei;

– transmiterea în copie către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a contractului/contractelor de închiriere completă sau parțială a monumentului istoric (art. 5 și art. 36, alin. 4 din Legea nr. 422/2001)

– realizarea unei expertize tehnice, prealabilă documentației pentru consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentului istoric Gara Odobești.

gara odobesti 2 Întrucât până în luna iulie 2016, proprietarul – cu excepția toaletării copacilor învecinați monumentului istoric – nu a întreprins nici una din măsurile dispuse s-a procedat la sancționarea cu amendă de 8.000 de lei, potrivit prevederilor art. 55, alin. 1, lit. b și alin. 2 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice”, potrivit directorului Direcției pentru Cultură Vrancea, Traian Negulescu.

De la începutul acestui an, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea a demarat mai multe acțiuni de control, în scopul stopării degradării monumentelor istorice. În urma acestor acțiuni au fost sancționați contravențional cu avertisment 5 proprietari sau chiriași ai unor monumente istorice, respectiv:

Casa Ferhat, str. Republicii, nr. 9, Focșani, pentru utilizarea fără aviz de însemne publicitare pe monumentul istoric;

Școala Comercială, str. Cotești, nr. 17, Focșani, pentru neîndeplinirea obligațiilor privind protejarea, conservarea și restaurarea monumentului istoric;

Gara Odobești, str. Caporal Diea, nr. 15, Odobești, pentru neîndeplinirea obligațiilor privind protejarea, conservarea și restaurarea monumentului istoric;

Casă, str. Cuza-Vodă, nr. 49, Focșani, unde atât proprietarul, cât și chiriașul au fost sancționați pentru schimbarea fără aviz a destinației, dar și pentru utilizarea fără aviz de însemne publicitare pe monumentul istoric.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu