luni, mai 6, 2024
AcasăSocietateInfracțiuni în trafic

Infracțiuni în trafic

La data de 27 noiembrie a.c., ora 10.40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Movilița au depistat pe DJ205J un bărbat, de 40 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 28 noiembrie a.c., ora 21.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Garoafa au depistat un bărbat, de 30 ani, din localitate, în timp ce încerca să scoată din șanțul de pe marginea drumului un autoturism. Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta a condus autoturismul pe raza satului Făurei și pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în șanțul de pe marginea părții carosabile. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului”. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu