joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateÎncep Zilele Comunei Vulturu

Încep Zilele Comunei Vulturu

Weekend plin și pentru locuitorii comunei Vulturu. Autoritățile locale organizează cea de-a V-a ediție a Zilelor Comunei Vulturu. Luna august este aleasă pentru această sărbătoare deoarece este perioada în care vulturenii plecați la muncă în străinătate (și nu sunt deloc puțini) vin în vacanță la părinți și rude. Ziua de astăzi este dedicată mișcării și competițiilor sportive, la care sunt așteptați, în primul rând, copiii și tinerii din comună. Duminică, sărbătoarea începe cu o slujbă de pomenire, oficiată la monumentul eroilor din centrul comunei. Apoi va avea loc inaugurarea Școlii Gimnaziale Vulturu, renovată și modernizată. La Căminul Cultural se va desfășura deja tradițională întâlnire a fiilor satului. Printre cei așteptați să participe se numără Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, și Tudorel Toader, ministrul Justiției. La ora 16.00 este programată parada costumelor populare. Se va pleca din fața Primăriei și toată lumea se va strânge la Piața Agroalimentară, acolo unde va avea loc spectacolul. Vor evolua în fața vulturenilor atât artiștii locali – Rapsodia Vultureană, Teodor Damian, Vulturu Brass Band – cât și artiștii ansamblurilor invitate: ”Plaiuri Vrâncene” (comuna Vânători), ”Spicul” (comuna Siliștea, județul Galați), ”Cununița Satului” (comuna Liești, județul Galați), ”Tudorencele” (comuna Salcia, județul Brăila). Invitați speciali sunt Fuego și membrii Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei”.[wds id=”2″]

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu