vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateGuvernul pregătește mai atent alegerile în străinătate

Guvernul pregătește mai atent alegerile în străinătate

Guvernul României a aprobat, în această săptămână, dublarea bugetului pentru organizarea în străinătate a alegerilor parlamentare de la sfârșitul anului, conform proiectului de ordonanță pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2016. ”Am asigurat prin această rectificare alocările bugetare necesare pentru organizarea alegerilor. Am alocat peste 200 de milioane de lei, beneficiar fiind, în primul rând, Ministerul de Interne, dar şi Ministerul de Externe şi Ministerul Comunicaţiilor, care va avea responsabilităţi pe partea de vot prin corespondenţă”, a declarat șeful executivului, Dacian Cioloș. Acesta susţine că a vizat organizarea alegerilor din ţară, dar şi organizarea cu resurse suficiente a alegerilor pentru românii din străinătate. „Pentru românii din străinătate, dincolo de alocări bugetare pentru organizarea alegerilor în condiţii bune, am asigurat şi finanţări suplimentare pentru îmbunătăţirea condiţiilor serviciilor consulare. E nevoie de lucrări la anumite consulate unde avem foarte multe solicitări de servicii. Vom începe cu câteva, în zone cu o puternică prezenţă românească, şi vom începe în perioada imediat următoare cu consulatele de la Paris şi de la Londra, unde există un trafic foarte important şi unde condiţiile de acolo, de infrastructură, de locaţie, trebuie îmbunătăţite”, a mai spus şeful Guvernului. De asemenea, este de așteptat ca executivul să adopte o ordonanță de urgență care să completeze legea privind organizarea votului pentru românii din străinătate la alegerile parlamentare din acest an. Se are în vedere, în principal, amenajarea unui număr cât mai mare de secții de votare în statele unde se află comunități însemnate de români.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu