miercuri, mai 8, 2024
AcasăSportGimnastele de aur ale Focșaniului, premiate de administrația locală

Gimnastele de aur ale Focșaniului, premiate de administrația locală

Performanțele gimnastei Ana Maria Bărbosu au impresionat pe toată lumea: campioană europeană absolută la junioare, cu 6 medalii de aur din 6 posibile. Ana Maria Bărbosu a uimit lumea gimnasticii la Campionatele Europene ce au avut loc luna aceasta, în Turcia. Sportiva clubului focșănean a obținut toate medaliile de aur posibile: cu echipa națională, la individual compus și la cele 4 aparate: sol, bârnă, paralele, sărituri. Colega sa de club, Iulia Trestianu, a obținut medalia de aur cu echipa națională și medalia de bronz la individual compus. Prin urmare, cele două sportive vor primi câte un premiu special din partea Consiliului Local Focșani. În ultima ședință din acest an, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre privind premierea celor două sportive: Ana Maria Bărbosu cu 3.000 de lei și Iulia Trestianu cu 2.000 de lei. Totodată, au fost premiați și cei doi antrenori de la clubul focșănean – Daniela Trandafir și Cezar Stoica – cu câte 1.500 de lei fiecare.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu