La 5 decembrie 2019, după inaugurarea şi sfinţirea monumentului prizonierilor români de la Arsk/Republica Tatarstan, pe la prânz, am pornit în grabă în direcția nord, pentru a ajunge la RIABOVO, Republica Udmurtia (republică autonomă a Fed. Ruse), să inaugurăm și să sfințim cel de al 2-lea monument în memoria prizonierilor români, în cadrul turneului nostru cultural-comemorativ inedit prin 10 regiuni ale Rusiei, împreună cu ansamblul folcloric „Țara Vrancei”, dedicat Zilei Naţionale a României 2019. În localitatea RIABOVO, raionul Uva, între 1942-1948 a funcţionat Lagărul NKVD nr.75 pentru prizonieri de război străini-unul din cele 4 mari lagăre din Udmurtia (nemți, români, austrieci, unguri etc), care au fost folosiți cu precădere la exploatările de turbă şi forestiere în această zonă împădurită aproape în totalitate. În 1943, în unele documente de arhivă, în acest lagăr sunt consemnați 557 de prizonieri români, 516 nemţi, câțiva unguri, restul câteva sute de altă naționalitate. Ulterior, în lagăr au mai fost aduşi prizonieri străini… Drumul Arsk-Riabovo/Uva, care pe GPS ne indică 235 km pe traseul Kazan-Permi, cu sosire preconizată în jurul orelor 16.00 la Cimitirul din Riabovo, s-a dovedit o întreagă aventură: după ce am parcurs o bună bucată din drum, pe o iarnă adevărată rusească, a trebuit să facem cale întoarsă și un ocol serios din cauza imposibilităţii traversării unui mare râu – Viatka, podul fiind dezafectat. Aşa că am ajuns la destinație abia pe la orele 20.00, pe o ninsoare grozavă, resemnaţi că nu putem organiza ceremonia comemorativă/ sfințirea monumentului prizonierilor români de la RIABOVO. Preotul Ştefan Stanciu și toți membrii ansamblului „Tara Vrancei” care mă însoțesc în acest turneu inedit au agreat propunerea mea de a face oricum o slujbă de pomenire a prizonierilor noştri înhumaţi acolo, chiar şi în noapte și pe ninsoare. Ne-am imaginat instantaneu tragedia foarte multor ostași români care au ajuns în lagărele NKVD în iarna teribilă 1942/1943, de la Cotul Donului şi Stalingrad, şi am găsit perfect normal să-i cinstim și să-i pomenim după tradiție, ca Acasă, indiferent de vreme, după un drum de aproape 9 ore cu maşina şi autocarul prin zăpadă… Am fost plăcut surprins să aflu că oficialii locali – primarul loc. Riabovo, reprezentanți de la raionul Uva, profesori de la şcoala locală – înţelegând situaţia, „au decis să ne aștepte până vom sosi în localitate, indiferent de oră”. Aceştia ne-au întâmpinat la intrarea în sat şi ne-au condus la Cimitirul prizonierilor de război străini. Acolo, surpriza a fost şi mai mare – eram aşteptaţi şi de aproximativ 30 de localnici, adulţi şi copii, de reprezentanţi mass-media/TV, care, în ciuda ninsorii abundente şi orei înaintate, „au dorit să fie alături de români” la ceremonia de comemorare a prizonierilor lor de război, care în urmă cu peste 70 de ani s-au aflat în lagărele de aici şi au rămas definitiv să-şi doarmă somnul de veci la RIABOVO/ Udmurtia. Printre cei prezenţi – o altă surpriză plăcută – şi un român născut în Udmurtia – Alexandru Pascar, din părinţi originari din Cernăuţi, care “a venit de la sute de kilomentri special să participe la această manifestare comemorativă şi să-i întâlnească pe fraţii din România”!!! Imaginea maşinilor aliniate în fața cimitirului, cu farurile aprinse pe direcţia monumentului prizonierilor romani, ne-a emoționat de-a dreptul…aceşti oameni ne-au creat şi condiţiile necesare desfăşurării ceremoniei comemorative şi slujbei de pomenire a celor 141 de prizonieri români de război morţi şi înhumați la Riabovo!!! Era trecut de orele 20.00 şi ne așteptau de câteva ore bune…impresionant, emoționant şi demn de tot respectul gestul acestor oameni din micul sat din Udmurtia!!! Aşadar, în lumina farurilor, am desfășurat timp de circa o oră ceremonia noastră comemorativă. Subsemnatul a prezentat în fața celor prezenţi câteva date de arhivă deținute despre prizonierii romani care au ajuns în Lagărul 75 de la Riabovo, din care 141 au murit, fiind înhumați în cimitirul actual, şi a mulţumit autorităţilor centrale şi locale ruse pentru întregul sprijin oferit pentru instalarea monumentului în memoria prizonierilor români decedați în acel lagăr. Am transmis aprecierea noastră deosebită faţă de gestul uman al autorităţilor şi locuitorilor satului de a ne întâmpina în noapte, în condiţiile de iarnă, pentru a fi alături de noi la ceremonia comemorativă. Preotul Ştefan Stanciu de la Parohia Sfinţii Arhangheli din Ghencea-Bucuresti a săvârşit serviciul religios de sfinţire a monumentului (sprijinit şi de doi preoţi locali) şi de pomenire (nominală) a prizonierilor romani înhumaţi la Riabovo. După ce subsemnatul a depus o coroană de flori la monument, Maria Murgoci, solista şi conducătoarea ansamblului folcloric „Țara Vrancei” din Focşani a interpretat, în stilul său inconfundabil şi transmiţând emoţie tuturor celor prezenti-romani şi localnici deopotrivă, „Bocetul” – creaţie proprie, inspirată din folclorul românesc din povestea unei mame care şi-a pierdut soţul şi trei feciori în război. La final, subsemnatul a acordat un interviu unui post TV despre scopul comemorativ al deplasării noastre la Riabovo-Udmurtia şi despre fenomenul zecilor de mii de prizonieri romani decedaţi în lagărele din Rusia şi URSS, respectiv dorinţa noastră de a cinsti memoria ostaşilor romani care au căzut pe Frontul de Est sau au murit în lagăre în anii 40-50. Înainte de plecare spre următoarea destinaţie de pe traseul turneului nostru, am acceptat cu plăcere invitaţia la un ceai cald a primarului satului Riabovo, la sediul şcolii din localitate, unde profesorul de istorie ne-a prezentat şi un mic muzeu în care am găsit documente şi fotografii vechi, grăitoare despre situaţia prizonierilor străini din Lagărul NKVD nr.75, inclusiv români.

Surpriză a fost că acest muzeu fusese amenajat într-o casă mare din lemn, care în anii 40-50 era „Clubul prizonierilor de război străini”…singura care s-a mai păstrat de atunci. Le-am mulţumit încă o dată gazdelor pentru întregul sprijin pe care ni l-au oferit în misiunea noastră comemorativa la Riabovo, Udmurtia, şi după orele 22.00 am reluat drumul spre următoarea destinaţie – Ekaterinburg, unde, în seara zilei următoare/6 decembrie 2019, aveam prevăzut spectacolul ansamblului folcloric „Țara Vrancei” din Focşani. Moment comemorativ UNIC, experienţă UNICĂ, trăiri UNICE la Riabovo, Udmurtia, Federaţia Rusă, unde, începând de astăzi, 141 de prizonieri români de război înhumaţi acolo au la căpătâi un monument şi o cruce sfinţite după tradiţia românească. Veşnica lor pomenire! Dumnezeu să-i odihnească! (Sursa: Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă)

La 5 decembrie 2019, după inaugurarea şi sfinţirea monumentului prizonierilor români de la Arsk/Republica Tatarstan, pe la prânz, am pornit în grabă în direcția nord, pentru a ajunge la RIABOVO, Republica Udmurtia (republică autonomă a Fed. Ruse), să inaugurăm și să sfințim cel de al 2-lea monument în memoria prizonierilor români, în cadrul turneului nostru cultural-comemorativ inedit prin 10 regiuni ale Rusiei, împreună cu ansamblul folcloric „Țara Vrancei”, dedicat Zilei Naţionale a României 2019. În localitatea RIABOVO, raionul Uva, între 1942-1948 a funcţionat Lagărul NKVD nr.75 pentru prizonieri de război străini-unul din cele 4 mari lagăre din Udmurtia (nemți, români, austrieci, unguri etc), care au fost folosiți cu precădere la exploatările de turbă şi forestiere în această zonă împădurită aproape în totalitate. În 1943, în unele documente de arhivă, în acest lagăr sunt consemnați 557 de prizonieri români, 516 nemţi, câțiva unguri, restul câteva sute de altă naționalitate. Ulterior, în lagăr au mai fost aduşi prizonieri străini… Drumul Arsk-Riabovo/Uva, care pe GPS ne indică 235 km pe traseul Kazan-Permi, cu sosire preconizată în jurul orelor 16.00 la Cimitirul din Riabovo, s-a dovedit o întreagă aventură: după ce am parcurs o bună bucată din drum, pe o iarnă adevărată rusească, a trebuit să facem cale întoarsă și un ocol serios din cauza imposibilităţii traversării unui mare râu – Viatka, podul fiind dezafectat. Aşa că am ajuns la destinație abia pe la orele 20.00, pe o ninsoare grozavă, resemnaţi că nu putem organiza ceremonia comemorativă/ sfințirea monumentului prizonierilor români de la RIABOVO. Preotul Ştefan Stanciu și toți membrii ansamblului „Tara Vrancei” care mă însoțesc în acest turneu inedit au agreat propunerea mea de a face oricum o slujbă de pomenire a prizonierilor noştri înhumaţi acolo, chiar şi în noapte și pe ninsoare. Ne-am imaginat instantaneu tragedia foarte multor ostași români care au ajuns în lagărele NKVD în iarna teribilă 1942/1943, de la Cotul Donului şi Stalingrad, şi am găsit perfect normal să-i cinstim și să-i pomenim după tradiție, ca Acasă, indiferent de vreme, după un drum de aproape 9 ore cu maşina şi autocarul prin zăpadă… Am fost plăcut surprins să aflu că oficialii locali – primarul loc. Riabovo, reprezentanți de la raionul Uva, profesori de la şcoala locală – înţelegând situaţia, „au decis să ne aștepte până vom sosi în localitate, indiferent de oră”. Aceştia ne-au întâmpinat la intrarea în sat şi ne-au condus la Cimitirul prizonierilor de război străini. Acolo, surpriza a fost şi mai mare – eram aşteptaţi şi de aproximativ 30 de localnici, adulţi şi copii, de reprezentanţi mass-media/TV, care, în ciuda ninsorii abundente şi orei înaintate, „au dorit să fie alături de români” la ceremonia de comemorare a prizonierilor lor de război, care în urmă cu peste 70 de ani s-au aflat în lagărele de aici şi au rămas definitiv să-şi doarmă somnul de veci la RIABOVO/ Udmurtia. Printre cei prezenţi – o altă surpriză plăcută – şi un român născut în Udmurtia – Alexandru Pascar, din părinţi originari din Cernăuţi, care “a venit de la sute de kilomentri special să participe la această manifestare comemorativă şi să-i întâlnească pe fraţii din România”!!! Imaginea maşinilor aliniate în fața cimitirului, cu farurile aprinse pe direcţia monumentului prizonierilor romani, ne-a emoționat de-a dreptul…aceşti oameni ne-au creat şi condiţiile necesare desfăşurării ceremoniei comemorative şi slujbei de pomenire a celor 141 de prizonieri români de război morţi şi înhumați la Riabovo!!! Era trecut de orele 20.00 şi ne așteptau de câteva ore bune…impresionant, emoționant şi demn de tot respectul gestul acestor oameni din micul sat din Udmurtia!!! Aşadar, în lumina farurilor, am desfășurat timp de circa o oră ceremonia noastră comemorativă. Subsemnatul a prezentat în fața celor prezenţi câteva date de arhivă deținute despre prizonierii romani care au ajuns în Lagărul 75 de la Riabovo, din care 141 au murit, fiind înhumați în cimitirul actual, şi a mulţumit autorităţilor centrale şi locale ruse pentru întregul sprijin oferit pentru instalarea monumentului în memoria prizonierilor români decedați în acel lagăr. Am transmis aprecierea noastră deosebită faţă de gestul uman al autorităţilor şi locuitorilor satului de a ne întâmpina în noapte, în condiţiile de iarnă, pentru a fi alături de noi la ceremonia comemorativă. Preotul Ştefan Stanciu de la Parohia Sfinţii Arhangheli din Ghencea-Bucuresti a săvârşit serviciul religios de sfinţire a monumentului (sprijinit şi de doi preoţi locali) şi de pomenire (nominală) a prizonierilor romani înhumaţi la Riabovo. După ce subsemnatul a depus o coroană de flori la monument, Maria Murgoci, solista şi conducătoarea ansamblului folcloric „Țara Vrancei” din Focşani a interpretat, în stilul său inconfundabil şi transmiţând emoţie tuturor celor prezenti-romani şi localnici deopotrivă, „Bocetul” – creaţie proprie, inspirată din folclorul românesc din povestea unei mame care şi-a pierdut soţul şi trei feciori în război. La final, subsemnatul a acordat un interviu unui post TV despre scopul comemorativ al deplasării noastre la Riabovo-Udmurtia şi despre fenomenul zecilor de mii de prizonieri romani decedaţi în lagărele din Rusia şi URSS, respectiv dorinţa noastră de a cinsti memoria ostaşilor romani care au căzut pe Frontul de Est sau au murit în lagăre în anii 40-50. Înainte de plecare spre următoarea destinaţie de pe traseul turneului nostru, am acceptat cu plăcere invitaţia la un ceai cald a primarului satului Riabovo, la sediul şcolii din localitate, unde profesorul de istorie ne-a prezentat şi un mic muzeu în care am găsit documente şi fotografii vechi, grăitoare despre situaţia prizonierilor străini din Lagărul NKVD nr.75, inclusiv români.

Surpriză a fost că acest muzeu fusese amenajat într-o casă mare din lemn, care în anii 40-50 era „Clubul prizonierilor de război străini”…singura care s-a mai păstrat de atunci. Le-am mulţumit încă o dată gazdelor pentru întregul sprijin pe care ni l-au oferit în misiunea noastră comemorativa la Riabovo, Udmurtia, şi după orele 22.00 am reluat drumul spre următoarea destinaţie – Ekaterinburg, unde, în seara zilei următoare/6 decembrie 2019, aveam prevăzut spectacolul ansamblului folcloric „Țara Vrancei” din Focşani. Moment comemorativ UNIC, experienţă UNICĂ, trăiri UNICE la Riabovo, Udmurtia, Federaţia Rusă, unde, începând de astăzi, 141 de prizonieri români de război înhumaţi acolo au la căpătâi un monument şi o cruce sfinţite după tradiţia românească. Veşnica lor pomenire! Dumnezeu să-i odihnească! (Sursa: Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă)