duminică, mai 19, 2024
AcasăStiri InterneAproape 160.000 de apeluri la 112 preluate de operatorii STS de sărbători

Aproape 160.000 de apeluri la 112 preluate de operatorii STS de sărbători

În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile specializate de intervenție: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie sau Salvamont.

În noaptea de Înviere, în intervalul orar 22:00 – 06:00, la 112 s-au primit 4.083 de apeluri care au semnalat urgențe ale cetățenilor. Cele mai multe au fost cazuri medicale (1.390 apeluri, dintre care 246 au reprezentat situații de persoane inconștiente) și incidente de ordine publică (236 apeluri). Operatorii STS au preluat de la apelanți datele necesare identificării urgenței, au realizat localizarea evenimentelor și au alertat cu rapiditate agențiile ce au competență în soluționarea acestor tipuri de urgențe.

În minivacanța de 1 Mai și Paște, cea mai încărcată zi la 112 a fost ziua de luni, 06 mai 2024, când operatorii STS au preluat 27.983 de apeluri.

Statistica tipurilor de urgențe preluate la 112, în perioada 1-6 mai 2024:

 

Tipul urgenței

Statistică
Numărul de apeluri Procentul raportat la totalul apelurilor
Urgențe medicale 38.760 41,07%
Violență 6.520 6,91%
Deranjarea ordinii și liniștii publice 1.940 2,06%
Evenimente rutiere 1.930 2,04%
Intoxicații 1.144 1,12%
Incendii 1.009 1,07%
Incidente montane 54 0,06%

 

Totodată, în perioada de referință, la 112 au fost 21 de apeluri de tip eCall efectuate automat de la bordul unor mașini implicate în evenimente rutiere. Reamintim că, în cazul producerii unui accident rutier, sistemele de comunicații eCall instalate pe autoturismele de generație nouă sună automat la 112 și transmit informațiile utile pentru intervenția echipajelor de salvare.

În această perioadă, la nivelul Serviciului de Telecomunicații Speciale au fost adaptate permanent fluxurile de lucru între operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție și s-a asigurat suplimentarea, după caz, a numărului de operatori, în intervalele orare cu aflux de apeluri.

Informații utile privind apelarea numărului unic pot fi consultate accesând pagina: https://www.sts.ro/ro/intrebari-frecvente-112. (Biroul de Presă al STS)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu