FOTO-VIDEO Echipa din Vulturu a câștigat etapa a cincea a Cupei Satelor la fotbal

0

Sâmbătă, pe terenul din comuna Vulturu, patru echipe de fotbal din mediul rural s-au întrecut în cadrul etapei a cincea a competiției Cupa Satelor. Întrecerea (organizată de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) este destinată copiilor născuți după 1.01.2006. La competiția de la Vulturu, câștigătoare a fost echipa gazdă, antrenată de profesorul Sorin Damian, care a câștigat toate cele trei partide disputate. Rezultatele turneului de la Vulturu au fost următoarele: Ciorăști – Tătăranu 2-0, Biliești – Vulturu 0-10, Vulturu – Ciorăști 3-1, Tătăranu – Biliești 2-0, Biliești – Ciorăști 0-2, Tătăranu – Vulturu 1-3. Echipa din Vulturu va participa la turneul final, alături de câștigătoarele din celelalte serii, respectiv Țifesti, Sihlea, Nereju și Vizantea Livezi.