marți, aprilie 23, 2024
AcasăAdjudFOTO-VIDEO Au sărbătorit prin muncă. Pompierii vrânceni au stins două...

FOTO-VIDEO Au sărbătorit prin muncă. Pompierii vrânceni au stins două incendii de ziua lor

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual la 13 septembrie și aminteşte de actul eroic al pompierilor militari, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848. Cu toate că și-ar fi dorit să sărbătorească în alte împrejurări acest moment glorios, astăzi, pompierii vrânceni au sărbătorit așa cum știu ei mai bine, prin muncă, stingând incendii.

Astfel, în jurul orei 13:40, un apel telefonic la 112 anunța un incendiu la o locuință din localitatea Cotești. La locul indicat s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență, cu flacără deschisă, atât în interiorul locuinței, cât și la nivelul acoperișului, cuprinzând o suprafață de 250 mp. Promptitudinea și profesionalismul și-au spus cuvântul și de această dată. Astfel, incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp și lichidat în limitele găsite, fiind salvată din calea flăcărilor o locuință aflată în imediata apropiere. Totodată, a fost evitat pericolul producerii unor explozii prin evacuarea din interior a 2 butelii. Cu toate acestea, în urma evenimentului, au ars: acoperișul locuinței construit din lemn și învelitoare din tablă, mobilier, electrocasnice și alte bunuri de uz gospodăresc aflate în interior, precum și o anexă construită din lemn în suprafață de 20 mp și 2 mc de lemne de foc. Din cercetările efectuate a rezultatul faptul că focul a izbucnit ca urmare a unei acțiuni intenționate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

La ora 17:40, alarma a sunat din nou, anunțând un incendiu la o locuință situată pe str. Izlaz din municipiul Adjud. De această dată, au fost mobilizate 2 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Adjud. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de 80 mp. În mai puțin de o oră incendiul a fost lichidat, consecințele evenimentului rezumându-se doar la arderea acoperișului și degradarea plafoanelor locuinței. În timpul intervenției a fost solicitat sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, deoarece o femeie a suferit atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri. Evenimentul a fost generat cel mai probabil de un scurtcircuit electric.

De 13 septembrie, pompierii vrânceni au onorat prin muncă, Ziua Pompierilor din România. La mulți ani, bravi eroi în lupta cu focul! (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu