În perioada 29 iunie – 3 iulie 2026, comisarii ANPC au desfășurat acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, pentru verificarea conformității produselor comercializate, a respectării legislației din domeniul alimentar și a condițiilor de prestare a serviciilor. Rezultatele controalelor:
– 871 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 4,1 milioane de lei
– 693 de avertismente
– Produse verificate în valoare de peste 5,3 milioane de lei
– Oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 171.000 de lei
– Oprirea temporară de la comercializare a unor produse, în valoare de peste 114.000 de lei
– Suspendarea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 21 de operatori economici.
Principalele neconformități identificate în cadrul controalelor au vizat:
– prezența acumulărilor de gheață în ambalaje, cu apariția arsurilor de congelare și afectarea calității produselor;
– comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;
– utilizarea echipamentelor și ustensilelor cu un grad avansat de uzură, prezentând depuneri de gheață, rugină și impurități;
– comercializarea unor produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu urme de mucegai;
– întreținerea necorespunzătoare a spațiilor destinate preparării și manipulării alimentelor;
– comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depășită;
– nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare recomandate de producători pentru produsele cu grad ridicat de perisabilitate, în special carne și produse din carne;
– starea necorespunzătoare de igienă a pavimentelor, caracterizată prin depuneri consistente de impurități, reziduuri alimentare și lichide;
– utilizarea uleiului alimentar cu un grad avansat de degradare termică.
ANPC va continua acțiunile de control pentru protejarea drepturilor consumatorilor și asigurarea respectării normelor privind siguranța și calitatea produselor și serviciilor. (sursa: ANPC)






