duminică, aprilie 28, 2024
AcasăAdjudFOTO Polițiștii vrânceni, noi acțiuni preventive în rândul elevilor...

FOTO Polițiștii vrânceni, noi acțiuni preventive în rândul elevilor din județ

De la începutul săptămânii, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic au desfășurat activități preventiv-educative cu elevi din toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Alături de cadrele didactice, polițiștii au desfășurat activități pe linie de siguranță adaptate categoriilor de vârstă (sesiuni de informare, dezbateri, jocuri, concursuri) care au avut ca obiectiv conștientizarea riscurilor, identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia și prezentarea unor teme cu caracter educativ-preventiv privind prevenirea portului sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, bullying-ul, dar şi informarea elevilor asupra răspunderii penale, analizarea unor cazuri concrete în care copiii și tinerii au fost implicați, drepturile copiilor și modalități de sesizare a unor situații neplăcute.

Activitățile interactive din cadrul Programului naţional ”Școala altfel” s-au desfășurat la Liceul Tehnologic ”Al. I. Cuza” din orașul Panciu, Şcoala Gimnazială ”Mareşal Alexandru Averescu”, Şcoala Gimnazială ”Mihail Armencea” din municipiul Adjud, Centrele Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni şi Măicăneşti. Elevii au fost interesaţi şi receptivi la mesajele şi recomandările poliţiştilor, context în care au formulat întrebări, având loc discuţii libere pe aceaste teme.

Activităţile poliţiştilor urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul şcolar, social sau familial. Prin intermediul unor astfel de activităţi, poliţiştii îşi propun ca elevii să conştientizeze nu numai faptul că violenţa în unităţile de învăţământ sau în afara acestora este interzisă şi pedepsită conform legii, dar şi faptul că efectele violenţei pot fi foarte grave şi le pot influenţa în mod negativ viaţa, chiar şi atunci când vor deveni adulţi. Totodată, un reprezentant al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea le-a prezentat elevilor şi cadrelor didactice riscurile şi consecinţele consumului de substanţe psihoactive.

La activități, polițiștii le-au prezentat celor mici Laboratorul de Educație Rutieră, indicatoarele rutiere și au pus în practică, prin joacă, principalele reguli ce trebuie respectate de pietoni. Ca la orice activitate de acest tip, atracţia au fost câinii Tem și Ahada, alături de care cei mici au putut face poze, dar şi autospecialele de poliție. În această săptămână, zilnic, poliţiştii vor fi educatorii şi sfătuitorii elevilor, predând lecţii de siguranţă. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu