La începutul anului școlar 2026 – 2027, polițiștii și jandarmii vrânceni au fost alături de elevi, părinți și cadre didactice, pentru un început de an în siguranță.
Echipele mixte au monitorizat traseele elevilor și au verificat 5 operatori comerciali din zona școlilor, în timp ce alți polițiști au desfășurat activități preventive în clase, discutând despre bullying, siguranța online și riscurile consumului de substanțe interzise.
Polițiștii rutieri au fost prezenți în apropierea unităților de învățământ, pentru ca drumul către școală să fie unul sigur.
Pentru că fiecare drum către școală înseamnă un pas către viitor, iar acolo unde sunt copii, trebuie să existe grijă, încredere și oameni care să le fie aproape.
Acțiunile pentru siguranța elevilor vor continua pe tot parcursul anului școlar, în Focșani și în întreg județul Vrancea.(IPJ Vrancea)



