vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietateFOTO Peste 250 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și autorități, în stradă...

FOTO Peste 250 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și autorități, în stradă pentru prevenirea COVID-19

În ultimele 24 de ore, peste 250 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vrancea și reprezentanți ai autorității locale au acționat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au fost verificate peste 120 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate peste 1250 de persoane și verificate peste 117 autovehicule. În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19500  lei, 23 dintre acestea fiind aplicate conform Legii nr.55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație după ora 23:00 iar 7 pentru nerespectarea măsurii carantinei/izolării. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid-19, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! (Sursa: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu