luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateFOTO Peste 200 de persoane sancționate și în ultimele 24...

FOTO Peste 200 de persoane sancționate și în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin starea de alertă

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat aproximativ 200 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, ocazie cu care au fost controlate 138 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 101 mijloace de transport, din care 66 de mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 1347 de persoane și verificate 148 obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni și alte spații de cazare. Echipele de control au depistat și sancționat 238 de persoane, din care 198 pentru faptul că nu au respectat măsurile de protecție individuală și 40 pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de deplasare. Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu