joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateFOTO Peste 200 de amenzi date de polițiști într-o singură zi...

FOTO Peste 200 de amenzi date de polițiști într-o singură zi celor care ignoră măsurile de protecție și prevenire

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vrânceni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Vrancea, A.N.P.C., D.S.V.S.A şi I.T.M. Vrancea, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunilor, poliţiştii vrânceni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 134 societăți comerciale, 159 locaţii de interes, 145 mijloace de transport, fiind legitimate totodată peste 1200 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 202 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 18.000 de lei, din care 182 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid-19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt în continuare interzise. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu