vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateFOTO IPJ Vrancea: amenzi de 40.000 lei, în ultimele 3...

FOTO IPJ Vrancea: amenzi de 40.000 lei, în ultimele 3 zile, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire

Polițiștii vrânceni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID – 19, în centre comerciale și zone adiacente, unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și mijloace de transport în comun.

În ultimele 72 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus. La activităţile de verificare au participat peste 730 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali precum și reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu. Astfel, au fost verificate 3255 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, au fost verificate 359 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 283 de mijloace de transport, din care 226 mijloace de transport public în comun, precum și 394 obiective/locații de interes.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 de lei, din care 186 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv nepurtarea măștii de protecție. De asemenea, au fost întocmite 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind totodată sesizată și Direcția de Sănătate Publică Vrancea.

Exemplu:

Duminică, 18 octombrie a.c., ora 10.20, în timp ce efectuau activități de verificare a persoanelor aflate în carantină, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au stabilit faptul că un tânăr, de 17 ani, nu se afla la domiciliu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzută de art. 352 alin.1 Cod Penal, fiind informată totodată Direcția de Sănătate Publică Vrancea.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că în această perioadă se vor desfășura permanent activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu