sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPoliticaFOTO Întâlniri cu cetățenii din cartierele Focșaniului

FOTO Întâlniri cu cetățenii din cartierele Focșaniului

Duminică, 6 mai, alături de colegii mei din organizația PNL Focșani și de la TNL, am avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu o parte din focșănenii care mi-au fost alături, mie și Partidului Național Liberal, în campaniile electorale. Am fost în cartierele ANL Tineretului, Bahne și Centru din Focșani, pentru scurte discuții cu oamenii. Sunt de părere că noi, ca aleși ai cetățenilor, avem obligația de a fi permanent în contact cu ei, să le cunoaștem opiniile, problemele, să le ascultăm criticile și cuvintele de încurajare.

Așa cum mă așteptam, întâlnirile cu focșănenii s-au canalizat spre problemele orașului, oamenii reclamând că autoritățile locale uită să mai treacă pe străzile lor, în continuare neasfaltate, să umble pe trotuarele din fața blocurilor, în continuare cu gropi și capcane periculoase, să amenajeze spațiile de joacă pentru copii ori să le explice de ce facturile la utilități cresc de la lună la lună și chiar există riscul să fie taxați cu noi biruri marca PSD. Unii dintre cei pe care i-am întâlnit s-au plâns și de salariile care le-au scăzut după aplicarea legii salarizării a Guvernului PSD-ALDE, ori a transferului contribuțiilor de la angajator la angajat. Cele care țin de activitatea parlamentară vor fi transmise către ministere, de unde ar trebui să vină și niște răspunsuri clare!  

Problemele care țin de Focșani, semnalate de cetățeni, au fost preluate de consilierii municipali, care le vor aduce la cunoștința celor din Primăria Focșani, îndreptățiți să le rezolve cu celeritate. Celor cu care ne-am întâlnit duminică le-am oferit un simbol al prieteniei și le-am promis că le vom fi alături de câte ori vor avea nevoie.

Ion Ștefan, deputat PNL

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu