sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăFocsaniFOTO Flori, mărțișoare și sfaturi pentru prevenirea violenței domestice

FOTO Flori, mărțișoare și sfaturi pentru prevenirea violenței domestice

Astăzi, 7 martie 2023, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și cei din cadrul Poliției Municipiului Focșani au desfășurat activități, în municipiul Focșani, ce au avut ca scop prevenirea violenței domestice. Astfel, pe lângă mărțișoare și flori, polițiștii au oferit doamnelor și domnișoarelor pliante cu sfaturi utile în ceea ce privește violența domestică, precum modalitățile prin care aceasta poate fi sesizată și măsurile ce pot fi întreprinse de autorități, în sprijinul victimelor.

Activități pentru prevenirea violenței domestice și mai multe informații despre ordinul de protecție provizoriu pot fi obținute instalând aplicația gratuită pentru telefonia mobilă – Bright Sky, aplicație care vine în sprijinul victimelor violenței domestice și oferă informații persoanelor aflate într-o relație abuzivă, sau celor care sunt îngrijorate pentru cineva cunoscut, inclusiv specialiștilor care își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu fenomenul violenței domestice sau altă manifestare a violenței de gen.
Câteva sugestii pentru cei care își instalează aplicația Bright Sky RO:
* Pentru propria dumneavoastră protecție, vă sfătuim să descărcați aplicația doar pe un dispozitiv de încredere, la care agresorul nu are acces (telefon mobil, tabletă).
* Înainte de a utiliza funcția ”Jurnalul meu”, asigurați-vă că aveți o adresă de e-mail sigură (neștiută de agresor) și că nimeni altcineva nu are acces la ea. Dacă e nevoie, puteți face un cont de e-mail nou. Acolo se vor stoca toate fotografiile, filmele, înregistrările audio pe care le trimiteți dvs. și pe care le puteți folosi ulterior ca probe, la nevoie.
* Este de preferat să completați chestionarele online din aplicație într-un loc unde nu vă întrerupe și nu vă influențează nimeni, pentru ca rezultatul să reflecte cât mai bine adevărul.
* Vă rugăm să rețineți că orice apeluri efectuate de pe telefonul dvs. vor apărea în istoricul apelurilor telefonului și în factură. Pentru a păstra aceste apeluri secrete, puteți folosi telefonul altei persoane, de încredere.
*Dacă vă simțiți în pericol, nu ezitați să apelați numărul de urgență 112! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu