vineri, mai 10, 2024
AcasăSocietateFOTO cu impact emoțional Apel către braconieri și...

FOTO cu impact emoțional Apel către braconieri și autorități!

Zi după zi, arhiva noastră de imagini cu animale sălbatice se umple, dar când vedem astfel de fotografii înțelegem cât de mare este impactul braconajului asupra faunei sălbatice! Prin ce chinuri poate trece un animal care ajunge să-și piardă unul dintre membre într-o capcană cu fălci sau într-un laț metalic nu e prea simplu și nici ușor de imaginat și nici nu ne putem explica cum găsesc puterea de a supraviețui. Cert este că acest râs, porcul mistreț sau cei doi urși trăiesc cu labele retezate, probabil suferind mult la fiecare pas, până la vindecarea rănilor atât de grele.
Ei nu sunt departe de noi, ci poate ne privesc din umbra copacilor, neînțelegând ce rău ne-au făcut de i-am pedepsit atât de crunt. Așadar, voi gestionarilor de fonduri cinegetice și voi autorități care vegheați ca astfel de fapte să nu se întâmple, admirați rezultatul și gândiți-vă bine la ce aveți de făcut ca astfel de lucruri să nu se mai petreacă. Chinul este al lor dar vina este a voastră! (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu