joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateFOTO Crucea Roșie Vrancea i-a dus pe copiii și mamele...

FOTO Crucea Roșie Vrancea i-a dus pe copiii și mamele din Ucraina la Zaga Zaga

Crucea Roşie Vrancea a demarat un nou proiect, denumit generic „Vrancea, ACASĂ! – O şansă la integrare pentru Ucraina”, prin care şi-a propus să vină în sprijinul copiilor, tinerilor din Ucraina şi al rudelor acestora, care se află în prezent în judeţul Vrancea, găzduiţi în structuri de primire publice sau la persoane private şi care sunt sprijiniţi, în mod constant, de filiala noastră, încă de la începutul conflictului armat din ţara vecină. Proiectul a demarat marţi, 14 iunie, prin organizarea unei mini-vacanţe la Zaga-Zaga Resort, într-un tărâm de poveste numai bun să aline, măcar în parte, suferinţa umană pricinuită de ororile războiului, un loc ideal în care copiii ucraineni, împreună cu mamele sau rudele, au putut admira frumuseţea naturii şi a unui colţ de rai vrâncean, parte a locului în care s-au stabilit temporar, întru liniştire şi speranţă.

Copiii şi mamele din Ucraina, împreună cu copii şi mame din Vrancea, au participat la activităţi nonformale (teatru terapeutic, activităţi sportive şi de turism montan) organizate de Crucea Roşie Vrancea, dar şi la activităţi recreative oferite de Resortul Zaga Zaga (înot la piscină, Aventura Parc etc). Pentru a se putea bucura pe deplin de mini-vacanţă, copiii ucraineni au primit, în cadrul proiectului, echipament adecvat anotimpului şi locului de vacanţă în care s-au aflat: tricouri, pantaloni scurţi, şosete, adidaşi, costum de baie, papuci pentru piscină, prosoape de plajă, rucsacuri etc.

„Proiectul nostru „Vrancea, ACASA!” este proiectul lor, al copiilor şi al mamelor refugiate din Ucraina. Conceput în speranţa că aceştia pot regăsi normalitatea, unde prin joc şi poveşti adaptate în funcţie de vârstă sunt ajutaţi să-şi depăşească emoţiile negative. Transmit din Ucraina, pe această cale, un gând de recunoștință voluntarilor care coordonează proiectul și care s-au oprit din ceea ce făceau pentru a asculta cu răbdare poveștile lor, oferindu-le un sentiment de siguranță și liniștire, care le-a fost distrus. Împreună, încercăm să-i ajutăm să-şi construiască lumea, din nou!”, a declarat Rodica Davidean, director @Crucea Roşie Vrancea, aflată în Ucraina în acest moment, pentru a însoţi un nou transport umanitar destinat populaţiei civile din zonă.

Întregul proiect îşi propune o abordare complexă, care vizează activități de  consiliere psihologică și de carieră, consultanță juridică, servicii de asistență socială, precum găsirea de soluții care facilitează participarea persoanelor din Ucraina la muncă (ex. creșă, grădiniță pentru copii, servicii medicale/ sociale pentru persoane vârstnice aflate în grija persoanei active apte de muncă, etc). Ne dorim, în primul rând ca, prin acest proiect, implementat pe o perioadă de trei luni, să încurajăm integrarea persoanelor refugiate din Ucraina, copii şi mame, în comunitatea vrânceană, prin organizarea unui grup de sprijin menit să-i ajute să deprindă limba română şi/sau limba engleză şi să susţină, prin acţiuni pro-active, o mai bună comunicare interculturală. Nu în ultimul rând, vizăm dezvoltarea unei atitudini civice pozitive faţă de refugiaţi, în scopul BINELUI, indiferent dacă aceştia vor alege să transforme Vrancea în “ACASĂ”, la un moment dat, dacă vor opta pentru alte variante europene sau dacă se vor întoarce în Ucraina.

Proiectul a fost finanţat de către Crucea Roşie Română, la propunerea filialei de Cruce Roşie Vrancea, cu suma de 20.000 de euro şi este coordonat de voluntarii noştri. Mulțumim Crucii Roşii Române şi partenerilor noştri, ISU Vrancea, Zaga Zaga Resort, animatorilor Florin şi Ioana Sima, d-nei Rodica Antal şi RAY COM MODE SRL, profesorului Ionuț Gîrleanu, doamnei Eugenia Moţarschi, care ne-a asigurat traducerea, şi voluntarilor Crucii Roşii Vrancea! “Vrancea, ACASĂ!” este despre cum NU putem şi nu AVEM VOIE să privim cu nepăsare, aşteptând să se termine totul de la sine, pentru că războiul afectează, întotdeauna, populaţia civilă, transformând orașe cu sute de mii de locuitori în ruine. (sursa: Crucea Roșie Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu