joi, mai 16, 2024
spot_img
AcasăSocietatePastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2024: Prin învierea Sa, Hristos vindecă...

Pastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2024: Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune

În fiecare an, Biserica Ortodoxă Română tratează duhovniceşte, teologic şi filantropic una dintre temele pe care le consideră prioritare în pastoraţie. Dacă anul trecut în centrul preocupărilor noastre misionare şi cultural-sociale a fost pastoraţia persoanelor vârstnice, este firesc ca anul acesta să continuăm lucrarea aceasta, aprofundând tot mai mult, în cuvânt şi faptă, pastoraţia şi îngrijirea bolnavilor. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi (fără plată). În Sfânta Scriptură, boala este înţeleasă, în primul rând, ca o alterare a sănătăţii, iar, din acest punct de vedere, ea poate cuprinde atât infirmităţi ale sufletului, cât şi ale trupului. În Vechiul Testament, în general în Psalmi, găsim cereri, strigăte de vindecare. Psalmistul cere ca Dumnezeu să-l vindece de neputinţe: „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele” (Psalmul 6, 2).

Domnul Iisus Hristos este prezentat încă din Vechiul Testament ca fiind Cel Care a asumat neputinţele, bolile şi suferinţele noastre. Astfel, Profetul Isaia spune: „El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Cu alte cuvinte, Profetul Isaia spune că Mesia-Hristos nu este doar Unul Care vindecă, ci Unul Care suferă şi vindecă, în acelaşi timp, Unul Care ia asupra Sa su­ferinţele şi bolile umanităţii întregi. El Se identifică cu natura umană slăbită prin păcat, deşi nu are păcat; El nu vindecă din exterior, ci din interior. Vindecarea Sa este, în primul rând, compasiune, adică împreună-pătimire cu oamenii suferinzi.

În Noul Testament, bolnavii cer vindecare de la Domnul Iisus Hristos, iar ucenicii Lui vindecă şi ei, însă cu puterea dată lor de Dumnezeu. În Sfintele Evanghelii vedem cât de importantă este activitatea de vindecare a Domnului Iisus Hristos. El nu doar predică, ci aşa cum spune Evanghelia: „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Matei 9, 35). Întotdeauna în jurul lui Iisus se aflau oameni care veneau la El pentru vindecare sufletească şi trupească. Numărul mare al vindecărilor din Sfintele Evanghelii ne arată cât de importantă era vindecarea pentru misiunea lui Iisus în lume. (…)

În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru. Să ne rugăm pentru pacea din întreaga lume. Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini. Cu prilejul sfintelor sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor calde doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

 Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel

Prin harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române  (sursa și mesajul integral: basilica.ro)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu