vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomicFord Craiova și-a reluat activitatea, cu aproape 50% din angajați

Ford Craiova și-a reluat activitatea, cu aproape 50% din angajați

Producătorul american de autoturisme a reluat, astăzi, activitatea în fabrica de autoturisme de la Craiova, cu aproximativ 3.000 de angajați, deocamdată. De astăzi, Ford a redeschis fabricile de producție vehicule și motoare din Craiova (Romania) și Koln (Germania), precum și uzinele de producție vehicule din Saarlouis (Germania) și Valencia (Spania).

Activitățile se reiau etapizat. Astfel, primii care revin la lucru sunt angajaţii din secţiile Producţie Vehicule şi Producţie Motoare. Aceştia vor lucra într-un singur schimb, în condiţii speciale. Angajaţii fabricii din Craiova ajung la serviciu cu 20 de autobuze puse la dispoziţie de companie, iar la intrare vor completa, zilnic, un formular de autoevaluare a sănătăţii. Purtarea măştii este obligatorie. La principalele porţi de acces au fost montate 14 termoscanere, iar în uzină au fost puse separatoare din plexiglas. De altfel, compania Ford a stabilit o serie de standarde privind distanțarea socială, inclusiv acțiuni de asigurare a securității și sănătății angajaților din toată Europa, printre care:
– Orice persoană care intră într-un sediu Ford va fi nevoită să poarte o mască de față furnizată de companie, precum și o vizieră, pentru anumite posturi de lucru din producție, acolo unde nu se poate respecta distanțarea socială.
– Tuturor persoanelor care intră într-o unitate de producție Ford le va fi verificată temperatura corporală cu dispozitive de scanare ce respectă reglementările și restricțiile locale sau naționale.
– Completarea zilnică a unui formular online de autoevaluare a sănătății, care confirmă starea de sănătate și faptul că angajatul este apt de muncă înainte de a intra într-o unitate Ford.
– Reorganizarea zonelor de lucru pentru a asigura respectarea instrucțiunilor privind distanțarea socială și revenirea treptată la lucru pentru a reduce fluxul de angajați din sedii.
De asemenea, compania va oferi tuturor angajaților echipamente de protecție personală, ”truse de îngrijire”, la locurile lor de muncă. Acestea includ măști pentru față, un termometru reutilizabil și alte obiecte de igienă.

Potrivit reprezentanţilor Ford, reluarea integrală a activităţii se va face în funcţie de situaţia epidemiologică, de măsurile impuse de autorităţile din România, disponibilitatea furnizorilor şi cererea de pe piaţă. Până atunci, aproximativ 3.200 de salariaţi vor rămâne în şomaj tehnic. Ford a închis fabrica de la Craiova în data de 19 martie din cauza epidemiei de coronavirus. În uzină lucrează aproximativ 6.200 de oameni. Mai multe detalii despre condițiile de reluare a activității în fabricile companiei Ford găsiți AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu