luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateFocar de pestă porcină într-un sat din comuna Tătăranu

Focar de pestă porcină într-un sat din comuna Tătăranu

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din județul Vrancea s-a întrunit în ședință astăzi, 27 aprilie 2002, ca urmare a confirmării unui focar de pesta porcină africană (PPA). Confirmarea a venit în urma analizelor de laborator a probelor prelevate de la suinele dintr-o exploatație nonprofesională din comuna Tătăranu, sat Vâjâitoarea. Exploatația respectivă are ca efectiv total 3 suine adulte, toate înregistrate în baza națională de date, iar pentru a preveni răspândirea bolii, în ședința CLCB a fost analizat și aprobat Planul de măsuri stabilit pentru confirmarea evoluției PPA, precum și măsurile care se vor aplica în zona de restricție. Potrivit lămuririlor solicitate de prefectul județului Vrancea, în acest moment în zonă nu mai există alte suspiciuni de PPA, iar în conformitate cu Planul de măsuri aprobat de membrii CLCB, exploatația a fost plasată sub supraveghere sanitar-veterinară, fiind totodată stabilită o zonă de protecție pe o rază de 3 kilometri în jurul focarului, precum și o zonă de supraveghere, pe o rază de 7 kilometri în jurul zonei de protecție.
Totodată, au fost luate și alte măsuri, dat fiind că în împrejurimi există două exploatații comerciale. „Este important să fie luate măsuri de prevenție pentru a nu mai avea evenimentele din perioada anterioară”, a atras atenția prefectul Nicușor Halici. (SURSA: Instituția Prefectului)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu