duminică, octombrie 6, 2024
AcasăAdministratieFinanțare de la Guvern pentru extinderea rețelei de gaze naturale în 9...

Finanțare de la Guvern pentru extinderea rețelei de gaze naturale în 9 localități vrâncene

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, și ministrul Energiei, Sebastian Ioan Burduja, au emis ieri ordinul comun de ministru prin care s-a aprobat lista obiectivelor de investiții din Vrancea și sumele alocate pentru finanțarea extinderii rețelei de gaze naturale. Astfel, localitățile Focșani (cartier Mândrești), Adjud (extindere în Șișcani și Burcioaia), Odobești (inclusiv Câmpineanca), Cotești (inclusiv pentru Cârligele, Slobozia Ciorăști – ADI), Dumbrăveni (inclusiv pentru localitățile Bordești, Gura Caliței), Garoafa, Tătăranu, Țifești și Vânători (Jorăști, Mirceștii Noi, Mirceștii Vechi, Balta Raței, Rădulești) vor beneficia de 193,4 milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaze. Fondurile sunt alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Extinderea rețelei de gaze naturale a fost unul din obiectivele administrației liberale, pentru a susține și în acest mod dezvoltarea județului Vrancea.
spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu