sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InterneFacturile la energia electrică ar putea scădea

Facturile la energia electrică ar putea scădea

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va reduce tarifele de distribuţie şi transport al energiei electrice cu ponderi cuprinse între 1,7% şi 1,9%, începând cu 15 ianuarie 2020, în urma eliminării contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pe care o plăteau companiile din energie la bugetul autorităţii. ANRE a dat publicității un proiect de ordin care conține o serie de prevederi referitoare la tarifele energiei electrice.
Astfel, tariful de transport va fi redus cu 1,9%, până la 17,97 lei pe MWh, iar tarifele de distribuţie vor scădea cu ponderi între 1,7% şi 1,8% şi vor ajunge la următoarele valori: 122,92 lei pe MWh pentru Distribuţie Oltenia, 109,54 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Banat, 134,02 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Dobrogea, 116,67 lei pe MWh pentru E-Distribuţie Muntenia. Electrica Transilvania Nord va avea un tarif de 106,5 lei pe MWh, Electrica Muntenia Nord va percepe 126,05 lei pe MWh, iar Electrica Transilvania Sud un tarif de 106,53 lei pe MWh, în timp ce Delgaz Moldova va factura un tarif de distribuţie de 132,24 lei pe MWh. „Tarifele în vigoare de la data de 1 ianuarie 2020 includ în categoria costurilor de operare şi mentenanţă necontrolabile costuri aferente contribuţiei către ANRE în procent de 2% din cifra de afaceri, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 (…). Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, procedurile legale din OUG 33/2017 (…) referitoare la nivelul contribuţiei către ANRE au fost eliminate”, explică reprezentanţii ANRE în nota de fundamentare. Prin urmare, ANRE trebuie să modifice tarifele de transport şi de distribuţie aprobate anterior aferente anului 2020 şi să le diminueze, având în vedere reducerea contribuţiei de la 2% la 0,2%. ”Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11, din 9 ianuarie 2020 a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificare și completarea unor acte normative, precum și modificările aduse OUG nr. 33/2007 prin această ordonanță,  ANRE supune consultării publice prezentul proiect de ordin, care reprezintă o actualizare a formei publicate pe site-ul autorității în data de 18.12.2019.”, spun reprezentanții ANRE.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu