vineri, martie 29, 2024
AcasăComuna meaMOVILITAFacturi pentru 100 de obiective de investiții, decontate prin PNDL

Facturi pentru 100 de obiective de investiții, decontate prin PNDL

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a decontat facturi trimise de unitățile administrativ-teritoriale în valoare de peste 41 de milioane de lei. Această nouă tranșă de plăți vizează 100 de obiective de investiții derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.  ”Achitarea facturilor către beneficiarii care au executat corect lucrările prin Programul Național de Dezvoltare Locală a fost o prioritate pentru mine încă de la preluarea mandatului. Am spus clar că voi debloca aceste plăți, așadar, astăzi, am transferat către primăriile din țară încă o parte din banii prevăzuți conform contractelor”, a precizat ministrul desemnat al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. În această serie de decontare a intrat și comuna Movilița, care va primi suma de 84.338.25 de lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu