AcasăActualitateDouă persoane electrocutate, transportate la spital

Două persoane electrocutate, transportate la spital

În această după-amiază, dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat prin numărul unic de urgență 112 cu privire la un incident grav produs pe raza localității Panciu, pe drumul spre Movilița, unde două persoane s-au electrocutat. La locul solicitării au fost direcționate imediat două echipaje de urgență cu asistent medical din cadrul Substației Panciu.
Echipajele medicale sosite la fața locului au identificat două victime de sex masculin:
– bărbat în vârstă de 59 de ani, găsit în stare de inconștiență și stop cardio-respirator. Echipajul medical a început imediat manevrele avansate de resuscitare cardio-respiratorie. Pacientul a fost preluat și transportat de urgență cu funcții vitale, la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.
– bărbat în vârstă de 55 de ani, conștient, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, provocate de electrocutare.
După evaluare și acordarea primului ajutor calificat la fața locului, acesta a fost transportat, de asemenea, la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru tratament de specialitate. (SAJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite