Centrul Cultural Vrancea invită publicul la un eveniment cultural de excepție, dedicat memoriei, patrimoniului vizual și dialogului dintre trecut și prezent.
Consiliul Județean Vrancea prin Centrul Cultural Vrancea organizează, la Galeriile de Artă din Focșani, expoziția internațională „Dincolo de ieri”, un proiect de cercetare și fotografie realizat de antropologul Cătălin D. Constantin, care propune o incursiune fascinantă în istoria și identitatea culturală a Balcanilor. Vernisajul va avea loc duminică, 1 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Galeriile de Artă din Focșani, Bd. Unirii nr. 57A. Accesul publicului este liber.
Realizat în urma unei cercetări de teren desfășurate pe parcursul a mai bine de unui deceniu, proiectul „Dincolo de ieri” urmărește patrimoniul fotografic al fraților Ianaki și Milton Manakia, pionieri ai fotografiei și cinematografiei balcanice de la începutul secolului XX. Cercetarea autorului a traversat numeroase comunități din Balcani, cu precădere sate de munte din Pind, precum Avdela, Samarina, Metsovo și Syrrako, locuri în care frații Manakia au documentat, prin intermediul fotografiei, o lume aflată în plină transformare. Imaginile de arhivă surprind fragmente autentice din viața comunităților de odinioară: peisaje, sate izolate, porturi tradiționale, meșteșuguri, familii și momente ale cotidianului, constituind astăzi mărturii valoroase ale patrimoniului cultural balcanic.
Prin expoziția „Dincolo de ieri”, fotografiile realizate cu mai bine de un secol în urmă sunt readuse în locurile în care au fost surprinse inițial, fiind puse în dialog direct cu peisajul și realitatea contemporană. Această întâlnire vizuală între trecut și prezent oferă publicului o perspectivă inedită asupra transformărilor sociale, culturale și arhitecturale din spațiul balcanic, evidențiind, totodată, continuitatea unor tradiții și elemente identitare care au rezistat trecerii timpului. Expoziția devine astfel o invitație la reflecție asupra memoriei colective, a identității și a modului în care fotografia poate păstra și transmite, peste generații, fragmente esențiale ale istoriei și patrimoniului cultural. (sursa: Centrul Cultural Vrancea / video AICI)
