duminică, mai 19, 2024
AcasăActualitateExploziile de la Crevedia: încă un rănit aflat în stare gravă a...

Exploziile de la Crevedia: încă un rănit aflat în stare gravă a decedat

Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, că un pacient român internat la un spital din Lubeck, Germania, a decedat. Este vorba de un localnic din Crevedia, care avea peste 40% din suprafața corpului cu arsuri, în urma exploziilor de la depozitul GPL, din 26 august. Este al șaselea deces în urma acelor explozii de la Crevedia. Conform Ministerului Sănătății, mai sunt 4 pacienți cu arsuri în spitale din străinătate (48 externați, 6 decese).

Dintre cei 4 pacienţi aflaţi în străinătate, în stare critică este unul dus iniţial la Milano, care are arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului şi care a fost transferat la o altă clinică din Italia, specializată în tratarea arsurilor. Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţa corpului, aflat tot la Milano, respiră spontan, este stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, fiind monitorizat intensiv continuu. Şi acesta a fost transferat într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor. Un pacient cu arsuri pe mai mult de 15% din suprafaţa corpului se află la Bruxelles, iar un altul, cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului, se află la Lubeck, în Germania, urmând să fie transferat într-o unitate medicală din România în cursul zilei de luni.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu