Efectivele Ministerului de Interne, la defilarea de Ziua Națională a României

0
16

Ziua de 1 Decembrie repezintă un reper important în istoria noastră, a românilor, fiind ziua în care cu toţii sărbătorim Marea Unire de la 1918. De asemenea, această zi este un prilej prin care poliţiştii arătă întregii comunităţi implicarea în toate activităţile desfăşurate de autorităţile locale, cum ar fi ceremonii depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, dar şi la parada militară.

ipjJoi, poliţiştii vor participa la tradiţionala defilare din centrul municipiului Focşani cu un detașament de 19 polițiști, autospeciale aparţinând Poliţiei Rutiere, Serviciului de Acţiuni Speciale, dar şi Laboratorul Criminalistic.

Ca de fiecare dată, şi în zilele de sărbătoare, poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, pentru ca toți vrâncenii să se bucure în liniște și siguranță de sărbătoarea României.

Jandarmeria Vrancea participă cu un pluton

Joi, 01.12.2016, începând cu ora 11.00 jandarmii din cadrul Jandarmeriei Vrancea vor participa la ceremonialul militar şi religios cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

jandarmiJandarmeria Vrancea va fi reprezentată la manifestările dedicate Zilei Naţionale, în cadrul paradei militare, de garda portdrapel formată din 7 jandarmi, un pluton format din 19 jandarmi, de asemenea un jandarm va purta drapelul de identificare a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.

De asemenea la parada militară vor fi incluse 4 autospeciale  de intervenţie ale Jandarmeriei, folosite pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

 

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea participă la defilarea de Ziua Națională cu circa 30 de angajați (garda drapelului de onoare și un pluton) și cu 5 mașini de intervenție: o autospecială de primă intervenție și comandă (Dacia Duster), o ambulanță SMURD și 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

banner_virgilpetrea_612_200