luni, mai 6, 2024
AcasăSocietateDupă rachetele care cad pe unde nu te aștepți, ministrul Daea vrea...

După rachetele care cad pe unde nu te aștepți, ministrul Daea vrea avioane pentru combaterea grindinei

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ieri, la Botoșani, că se intenționează achiziționarea de avioane dotate cu sisteme antigrindină. Avioanele ar urma să funcționeze în paralel cu sistemele de rachete antigrindină. ”Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în așa fel încât să avem o libertate mai mare de acțiune și să acoperim în perspectivă întreaga suprafață agricolă”, a spus ministrul Agriculturii. Petre Daea a precizat că MADR are în vedere achiziția a două escadrile cu câte trei aparate de zbor fiecare.

Sistemele de lansare a rachetelor antigrindină s-au înmulțit în ultimii ani, inclusiv în Vrancea, provocând atât aprecieri cât și critici. Unii fermieri acuză faptul că aceste rachete ar alunga, de fapt, norii de ploaie, prelungind perioadele de secetă. Rachetele antigrindină ar avantaja, în opinia acestora, doar viticultura, celelalte culturi fiind văduvite de apă. Mai mult, aproape la fiecare lansare se întâmplă ca cel puțin o rachetă să eșueze, ajungând pe case, în curți, grădini sau pe câmp. Așa s-a întâmplat și la lansarea din 7 iunie a.c., atunci când o rachetă a eșuat într-un lan de grâu, în zona Milcovul-Slobozia Ciorăști. După o lună, pe 7 iulie, s-a produs un incendiu de proporții în acel câmp, fiind distrusă recolta de grâu pe o suprafață de circa 60 de hectare. După câteva zile de la dezastru, fermierul păgubit a găsit racheta eșuată în mijlocul câmpului, în locul de unde se presupune că au pornit flăcările. Acesta consideră că ar putea fi o legătură între racheta antigrindină căzută în lanul de grâu și izbucnirea focului care i-a adus o pagubă de circa 50.000 de euro.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu