luni, mai 20, 2024
AcasăELECTORALDumitru Macovei, candidatul PNL la Primăria Fitionești: ”Comuna Fitionești are nevoie de...

Dumitru Macovei, candidatul PNL la Primăria Fitionești: ”Comuna Fitionești are nevoie de un lider dedicat, care să pună nevoile comunității înaintea intereselor personale și care să lucreze permanent pentru oameni”

Dumitru Macovei are 56 de ani și este fiu al comunei Fitionești. Absolvent al Liceului de Silvicultură și Exploatații Forestiere, el s-a dedicat activității comerciale atunci când s-a întors pe meleagurile natale. De asemenea, simțind că trebuie să facă ceva mai mult pentru comunitatea în care s-a născut și a crescut, Dumitru Macovei a intrat în politică, devenind consilier local începând din mandatul 2004 – 2008 și până în prezent, fiind chiar și viceprimar al comunei timp de doi ani, între 2008 și 2010. Pentru că a acumulat experiență politică dar mai ales pentru că este un foarte bun cunoscător al realităților Fitioneștiului, Dumitru Macovei a considerat că este momentul oportun să candideze pentru funcția de primar al comunei, având convingerea fermă că Fitioneștiul se îndreaptă în direcția greșită sub mandatele PSD. „Este clar că actuala conducere PSD nu a reușit să aducă progresul și bunăstarea pe care comunitatea noastră o merită. Timp de 16 ani, am asistat la sufocarea mediului de afaceri și la lucrări de proastă calitate, care au lăsat urme adânci în viața noastră de zi cu zi. Este timpul pentru o schimbare reală și pentru un lider dedicat, care să pună nevoile comunității înaintea intereselor personale și care să lucreze permanent pentru oameni, pentru nevoile lor”, a subliniat candidatul PNL Vrancea la Primăria Fitionești, Dumitru Macovei.

Comunitatea din Fitionești se confruntă de mulți ani cu o serie de probleme nerezolvate de actuala administrație

Canalizarea disfuncțională: Macovei consideră inacceptabil faptul că dejecțiile curg pe străzi, sufocând lumea cu mirosuri pestilențiale din cauza unui sistem de canalizare ineficient și neprofesionist. În acest sens, candidatul PNL asigură că va face tot ce este necesar pentru a repara și moderniza acest sistem, astfel încât să funcționeze corespunzător și să asigure un mediu sănătos pentru toți locuitorii.

Colectarea ineficientă a gunoiului este o altă mare problemă a comunei. Dumitru Macovei subliniază că a venit timpul să se pună capăt haosului generat de grămezile de gunoi care se acumulează peste tot, fiind necesară implementarea de soluții eficiente pentru colectarea și gestionarea deșeurilor, astfel încât locuitorii să beneficieze de un mediu curat și sănătos.

De asemenea, alimentarea cu apă se face în sistem preferențial, lucru absolut incorect întrucât toată lumea trebuie să aibă apă iar alimentarea nu trebuie făcută în funcție de simpatiile politice ale primarului. Se cere o distribuție echitabilă a resurselor, astfel încât toți locuitorii să beneficieze de acces la apă potabilă în mod egal. Nu în ultimul rând, Dumitru Macovei a ridicat problema iluminatului public, care trebuie să acopere întreaga comună și a asfaltării străzilor laterale, a betonării șanțurilor și a canalelor care duc spre pârâul Zăbrăuț.

„Ne pleacă tineretul la alte școli! Ne pleacă viitorul!”

Candidatul liberal are în vedere și stoparea tendinței alarmante a migrării educaționale mulți copii alegând să părăsească școlile locale în favoarea instituțiilor din alte zone. Această situație ridică semne de întrebare asupra calității și accesibilității educației în comunitatea din Fitionești și se impun măsuri urgente care să oprească la timp acest fenomen. Pentru agricultorii din zonă, Dumitru Macovei propune deschiderea unui centru în care să fie valorificate produsele obținute prin lucrul pământului și creșterea animalelor și care să fie catalizatorul unor investiții viitoare. „Locuitorii din comuna Fitionești aspiră la o administrație responsabilă și la îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică. Această necesitate devine tot mai urgentă în contextul dorinței de a asigura un trai mai bun și o dezvoltare durabilă în comunitatea noastră. Facem apel la toți cetățenii din Fitionești să se implice activ în procesul democratic, să-și exprime preocupările și să solicite schimbări pozitive în administrația locală. Prin colaborare și angajament civic, putem construi împreună o comunitate mai prosperă și mai echitabilă pentru toți locuitorii săi”, este mesajul candidatului PNL la Primăria Fitionești, Dumitru Macovei.

Iată și echipa candidaților PNL Vrancea la Consiliul Local al Comunei Fitionești: Ionuț Amarinei, Marian Ionică, Codruț Diaconu, Constantin Calotă, Florin-Dan Cornici, Lucian-Daniel Popa, Mircică Geru, Adriana Lazăr și Viorel Smiricinischi.

(Material realizat de SC King News 24 SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu