Duminică, hramul Mănăstirii Brazi, la Panciu

0
530

Duminică, 22 septembrie 2019, Mănăstirea Brazi din Panciu îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea, ctitorul așezământului și ocrotitorul spiritual al orașului. Născut pe meleagurile Vrancei și Mitropolit al Moldovei (1674-1675), cunoscut pentru evlavia și înțelepciunea sa, pentru grija față de semeni, ctitoriile și faptele bune, dar mai ales pentru moartea sa martirică, Teodosie al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe data de 5 octombrie 2003 și este sărbătorit anual pe data de 22 septembrie, cu ocazia hramului mănăstirii păncene. „Duminică, 22 septembrie, comunitatea noastră este în sărbătoare! Îl prăznuim pe Sfântul Mucenic Teodosie al II-lea, ocrotitorul orașului Panciu și ctitorul Mănăstirii Brazi! Vă invităm, cu mare drag, la Sfânta Liturghie și la hramul așezământului monahal! Să fim împreună în acest loc binecuvântat de Dumnezeu cu o frumusețe unică, liniște și pace!“, este invitația adresată vrâncenilor de primarul Iulian Nica.

Programul liturgic va începe sâmbătă, 21 septembrie, la ora 18.00, cu Slujba Privegherii și va continua duminică, 22 septembrie, de la ora 7.30, cu scoaterea Sfintelor Moaște. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un distins sobor de preoți și diaconi din Eparhie, va începe la ora 8.00, fiind precedată de Acatistul Sfântului Teodosie. Primarul Iulian Nica reamintește faptul că patronul spiritual al orașului Panciu fi omagiat și anul acesta în cadrul Concursului Național de Artă Creștină Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediție, va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2019 și este organizat, în parteneriat, de Primăria Orașului Panciu, Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, Casa de Cultură Mihai Eminescu  Panciu, Protoieria Orașului Panciu, Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Concursul se bucură de binecuvântarea ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În 2019, tema aleasă de organizatori pentru secțiunea Creație digitală și, respectiv, pentru subsecțiunea Grafică (din cadrul secțiunii Artă creștină) este Satul românesc. „Sâmbătă, 28 septembrie 2019, începând cu ora 10.00, vă așteptăm din nou la Mănăstirea Brazi, unde vor fi jurizate secțiunile Muzică religioasă și Cântec de toacă, iar de la ora 15.00, îi vom premia pe câștigătorii tuturor secțiunilor: Creație digitală, Artă Creștină, Muzică religioasă și Cântec de toacă!“, a adăugat primarul Iulian Nica. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)