Două posturi vacante la Spitalul Militar din Focșani

0

Unitatea Militară 02417 Focșani (în speță Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu”) organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

  • muncitor calificat III (electrician – COR 741102), Formaţia întreţinere clădiri şi instalaţii, Administrativ – 1 post;
  • asistent medical generalist debutant, studii superioare, Compartimentul O.R.L., secţia chirurgie generală – 1 post.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • muncitor calificat III (electrician-COR 741102):
    • 3 ani vechime în meserie;
    • să facă dovada calificării în meseria pentru care solicită participarea la concurs;
    • categoria de calificare 2;
    • autorizaţie valabilă pentru executarea verificarea instalaţiilor electrice minimum gradul II B, pentru executarea de instalaţii electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă şi la o tensiune nominală mai mică de 1 kV.
  • asistent medical generalist debutant (studii superioare):
    • diplomă de licenţă de asistent medical generalist.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 ianuarie 2018, ora 12:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 12 ianuarie 2018, ora 09:00: proba scrisă (test grilă);
  • 18 ianuarie 2018, ora 09:00: proba interviu.