Doreii din Focşani protejează asfaltul cu peturi

0
O groapă săpată pentru vreo conductă spartă de pe o stradă din zona centrală a Focșaniului a fost astupată. Foarte bine. Și dacă tot au pus asfalt, muncitorii s-au gândit să protejeze spațiul, până se întărește lucrarea. Totuși, cu ce? Panouri de avertizare, așa cum e normal, probabil că nu au în dotare. Așa că, după o scurtă ședință, au găsit o soluție. Au înconjurat perimetrul cu sticle de plastic, umplute cu nisip. Am văzut, astfel, cam ce au consumat în timpul lucrării: bere la pet, apă, puțin suc și, zic unii, niște vin, pentru că la datorie căzuse și un pet de 5 litri. După 3 zile, sticlele de plastic erau în același loc, unele culcate, dar protejau, vigilent, asfaltul proaspăt care se întărise de mult. Și acum s-ar putea să le găsiți de strajă la intersecția străzilor Dornișoarei și Ghinea Dorinel.Gropi incercuite cu peturi (5) Gropi incercuite cu peturi (4) Gropi incercuite cu peturi (3) Gropi incercuite cu peturi (1)