sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateDoliu și la Dumitrești, după incendiul de azi noapte, de la Călimănești

Doliu și la Dumitrești, după incendiul de azi noapte, de la Călimănești

Al doilea vrâncean găsit carbonizat în urma exploziei și incendiului de la Călimănești este din comuna Dumitrești. Este vorba de Florin Bocu, din satul Motnău, în vârstă de 37 de ani. Anunțul morții sale a îndurerat comunitatea din Dumitrești. ”Noaptea de 20 spre 21 septembrie a zguduit Dumitrestiul. Explozia din miezul nopții, de la Călimănești, a secerat patru vieți nevinovate, printre care se află și consăteanul nostru, BOCU FLORIN, în vârstă de 37 de ani, fiul lui Tudorel Bocu din satul Motnău. Au rămas doi copii fără tată, o soție neajutorată și părinții distruși de durere. Suntem alături de familia îndoliată și ne rugăm pentru sufletul celui plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-l ierte!”, au scris pe Facebook, în această seară, reprezentanții Primăriei Dumitrești.

Reamintim că, în urma incendiului de azi noapte, de la Călimănești, izbucnit la magistrala de gaz, și-au pierdut viața 4 muncitori care lucrau la construcția Autostrăzii Moldova. Două victime sunt din Vrancea: Marius Chiriac, de 29 de ani, din Cârligele, și Florin Bocu, din Dumitrești. Ceilalți doi bărbați decedați în incendiul de la Călimănești sunt din Bicaz, județul Neamț, și, respectiv, din Glăvănești, județul Bacău. Ambii aveau 47 de ani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu