sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateDoi bărbați cercetați pentru camătă, șantaj și proxenetism, prinși în flagrant

Doi bărbați cercetați pentru camătă, șantaj și proxenetism, prinși în flagrant

Astăzi, 12 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vrancea au depistat în flagrant delict, în Focșani,  doi bărbați, din județul Vrancea, în timp ce primeau bani de la persoana căreia îi oferiseră anterior, cu titlu de împrumut, o altă sumă.

Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că, în perioada 2018 – 2019, persoanele în cauză ar fi desfășurat activități de camătă și șantaj, prin amenințări cu acte de violență. Astăzi, polițiștii au desfășurat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora zece persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru audieri. Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj și proxenetism, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale.

La acțiunea desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea și cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au fost angrenați și polițiști ai Biroului de Investigații Criminale Focșani și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea, precum și jandarmi din Vrancea. (Poliția Română)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu