Deputatul Ion Ștefan: ”Drumul național de pe Valea Râmnicului are nevoie de reparații serioase, cel puțin pe tronsonul Jitia-Vintileasca”

0
1869
Mai multe poduri și tronsoane de drum din județul Vrancea au mare nevoie de reparații capitale. S-a văzut ce s-a întâmplat cu podul peste râul Putna, de la Vadu Roșca, precum și cu podul provizoriu, ”măcinat” de viitura de la sfârșitul lunii iulie. În stare de degradare se află și o parte din drumul național 2N Dumitrești-Vintileasca, precum și podurile de pe Valea Râmnicului, cu porțiuni desprinse și surpate și fără elemente de siguranță pentru pietoni. Deputatul Forța Dreptei Vrancea, Ion Ștefan, le cere reprezentanților coaliției PNL-PSD din județ și celor de la Secția Drumuri Naționale să facă demersuri pentru ca DN 2N să intre pe lista de priorități a Guvernului. ”Drumul național de pe Valea Râmnicului are nevoie de reparații serioase, cel puțin pe tronsonul Jitia-Vintileasca, acolo unde sunt 3 poduri care prezintă risc. Mai jos, în zona Dumitrești, utilajele erau la lucru pentru consolidarea malurilor, dar este nevoie de o suplimentare de fonduri pentru întreg drumul național! O spun vrâncenii care stau acolo, edilii din zonă și se vede și cu ochiul liber dacă parcurgi acest segment de drum. Din patru poduri construite pe acest traseu, unul a fost reabilitat în guvernarea liberală Ludovic Orban, dar alte 3 așteaptă investiții serioase după ce au fost expertizate și s-a ajuns la concluzia că prezintă risc major la tranzitarea lor și este nevoie de lucrări serioase la capetele podurilor. În această perioadă se creionează rectificarea bugetară și numai prin implicarea actorilor politici la guvernare se pot obține fondurile necesare acestor reparații pe care să le facă în regim de urgență cei de la Drumuri Naționale. Pe această cale, solicit președintelui Cătălin Toma, de la Consiliul Județean, dar mai ales prefectului Nicușor Halici, cel preocupat mai mult de ”băgătorii în seamă” pe facebook decât de soarta județului, să se străduiască mai mult pentru siguranța și bunăstarea vrâncenilor. Ciorovăiala pe ”like”-uri și giratorii din balize nu salvează viața vrâncenilor! Podurile de pe Valea Râmnicului sunt un pericol, iar cei abilitați a le asigura fonduri pentru reparații trebuie să își facă treaba!”, susține deputatul Ion Ștefan.

Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentTânăr din Vrancea prins drogat la volan de polițiștii din Galați
Articolul următorHărțuirea presei prin justiție. PressHUB, chemat în instanță de un ONG investigat