vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateDepozitele de lemne, controlate de polițiști. Ce amenzi s-au dat

Depozitele de lemne, controlate de polițiști. Ce amenzi s-au dat

În perioada 5 – 6 aprilie,  polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere fondului forestier național, în județul Vrancea. În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 6 controale, din care 4 la depozite de materiale lemnoase. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare de 37.000 lei. Totodată, s-a dispus măsura complementară a confiscării cantității de peste 130 mc material lemnos,  în valoare totală de aproximativ 29.000 lei. Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare. (Sursa: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu