vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateCum se calculează începând cu 1 ianuarie 2023 impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Cum se calculează începând cu 1 ianuarie 2023 impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Începând cu 1 ianuarie 2023, microîntreprinderea, este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

  • a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 500.000 euro (a scăzut de la 1.000.000 euro). Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;
  • capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
  • nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.
  • a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
  • are cel puțin un salariat, cu excepția societății nou-înființate;
  • are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, incluzând şi persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezentul articol.

Se dă posibilitatea firmelor care desfășoară activități în domeniile HoReCa să opteze începând cu 1 ianuarie 2023 pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, astfel persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 — «Hoteluri și alte facilități de cazare similare», 5520 — «Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată», 5530 — «Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere», 5590 — «Alte servicii de cazare», 5610 — «Restaurante», 5621 — «Activități de alimentație (catering) pentru evenimente», 5629 — «Alte servicii de alimentație n.c.a.», 5630 — «Baruri și alte activități de servire a băuturilor» pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor , fără să poată ieși din acest sistem în cursul anului.

Sunt excluse din sfera de aplicare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor următoarele:

  • persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul bancar;
  • persoana juridică română care desfășoară activități în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, inclusiv cea care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii;
  • persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc;
  • persoana juridică română care desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale.
  • Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
  • Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
  • Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
  • Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
  • entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor devine opțional. Persoanele juridice române pot opta să aplice impozitul pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condițiile de microîntreprindere și dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023.

Microîntreprinderile nu pot opta pentru plata impozitului pe profit în cursul anului fiscal, opțiunea putând fi exercitată începând cu anul fiscal următor, cu excepțiile situațiilor in care societatea trebuie sa iasă din sistem ca urmare a neîndeplinirii condițiilor (ex: depășirea limitei de venituri).

O persoană juridică română care este nou-înființată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condițiile privind deținerea capitalului social și deținerile asociaților sunt îndeplinite la data înregistrării în registrul comerțului, iar cea privind încadrarea cel puțin a unui salariat, în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

Cota unica de impozitare a microîntreprinderilor  va fi de 1%. (înainte era cota de 1% pentru persoanele juridice cu cel puțin un salariat și 3% pentru cele fără salariați). (SURSA: ANAF)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu