Coronavirus, Vrancea, situația la zi: 8.280 persoane infectate, 7.485 vindecate, 8 la ATI, aproape 1.000 în carantină și izolare, 340 decese

0
253

În județul Vrancea, în data de 28 februarie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 779 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 188 persoane în izolare la domiciliu. În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 77 de pacienți, dintre care 8 la ATI, 6 la Focsani și 2 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 7485, iar al persoanelor decedate la 340. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 45044 de teste, fiind depistate 8280 de persoane pozitiv. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:

Structuri MAI

ISU Vrancea a executat 52 misiuni cu 50 pompieri și 10 mijloace auto, astfel:

1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și  suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;

1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului.

– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția Spitalului Județean “Sf. Pantelimon” Focșani – Secția Boli Infecțioase, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor;

1 misiune cu 1 pompier și 1 mijloc auto pentru distribuirea, către SAJ Vrancea a 18000 măști chirurgicale, Conform Dispoziției DSU nr. 660 din 23.02.2021 și distribuirea către DSP Vrancea, conform Ordinelor Comandantului Acțiunii nr. 9217 din 24.02.2021 si 9218 din 25.02.2021 a următoarelor materiale: Plasturi – 5500 buc, Ace pentru injecții intramusculare – 61100 buc și Kit epipen – 9 buc;

1 misiuni cu 1 cadre IP și 1 mijloc auto pentru verificarea a cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;

36 misiuni de difuzare a mesajului preînregistrat privind prevenirea și combaterea SaRS-CoV-2 și 4 misiuni de patrulare în zonele aglomerate cu 8 pompieri și 4 mijloace auto; 3 misiuni cu 3 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu COVID–19; 3 alte misiuni.

IJJ Vrancea a efectuat 42 misiuni cu 74 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:

– 6 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2; 22 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşuluiMărăşeşti, pol. oraşuluiOdobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti, pol. rurală Tulnici);

– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;

– 3 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;

– 1 misiune de asigurare o.p. în zona Centrului de vaccinare din oraşul Panciu;

– 5 alte misiuni.

Alte structuri

DSP Vrancea a efectuat 26 misiuni cu participarea unui număr de 28 cadre  medicale, astfel:

– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru înregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS; 4 misiuni cu 4 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;

– 4 misiuni cu 2 cadre medicale pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat în contact direct cu persoane COVID pozitive;

– 3 misiuni cu 4 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;

4 misiuni cu 3 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;

– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pt. recoltarea de probe biologice;

– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;

– 3 misiuni cu 8 cadre medicale pentru transport vaccin Covid -19 către centrele de vaccinare; 1 misiune cu 1 cadru care a efectuat decontaminare în sediul unității;

– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru identificarea și raportarea focarelor.

MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:

– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea;

– 2 misiuni cu 3 militari privind asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea; 1 misiune cu 1 militar privind asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani;

– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN;

– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.

Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. Rata de incidență zilnică cumulată pentru UAT – urile din județul Vrancea poate fi văzută accesând următorul link: https://vn.prefectura.mai.gov.ro/informatii-referitoare-la-coronavirus/  (sursa: Prefectura Vrancea)