joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateCopiii din comunitățile de romi au dreptul la educație

Copiii din comunitățile de romi au dreptul la educație

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a încheiat un Acord de parteneriat cu Centrul Național de Cultură a Romilor „Romano Kher” pentru implementarea proiectului Interculturalitatea în școală și acasă la nivelul unităților de învățământ din județul Vrancea, precum: Școala Gimnazială Slobozia Bradului, Școala Gimnazială Obrejița, Școala Gimnazială Oana-Diana Renea Focșani, Școala Gimnazială nr. 2 Mărășești și Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu din Mărășești. Prezentă la semnarea documentului, doamna consilier Steluța Slate a precizat că „scopul programului educațional îl reprezintă dezvoltarea dialogului intercultural, bazat pe conceptul de cunoaștere, iar pentru cadrele didactice reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională și posibilitatea de a avea o abordare transdisciplinară, astfel încât elevii să își schimbe percepția negativă asupra romilor prin cunoaștere”.

Unitățile de învățământ implicate în proiect beneficiază de întregul suport științific și logistic al Centrului Național de Cultură a Romilor „Romano Kher”: cadrele didactice vor beneficia de o sesiune de formare continuă, iar elevii vor primi culegeri și CD-uri cu fișe lucru sau alte resurse didactice pentru a fi utilizate în procesul didactic. “În calitate de inspector școlar general voi acorda atenție sporită tuturor proiectelor care vizează integrarea grupurilor vulnerabile, de aceea vreau să mulțumesc inițiatorilor acestui proiect pentru faptul că au ales județul Vrancea pentru a implementa proiectul Interculturalitatea în școală și acasă. În același timp, cadrelor didactice le urez mult succes în implementarea cursului opțional Educația interculturală- dincolo de concept” a declarat inspectorul școlar general Gabriela-Daniela Marchitan. (sursa: Inspectoratul Școlar Județean Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu